Ce mare s-a făcut băiețelul Ilincăi Vandici! A venit cu el la „Bravo, ai stil!”
Ilinca Vandici, prezentatoarea emisiunii „Bravo, ai stil!”, care a ajuns la cel de-al patrulea sezon, și-a adus băiețelul în emisiune. Micuțul Zian, în vârstă de 10 luni, a fost tot numai în zâmbet, lângă celebra lui mămică. Jurații și concurentele au fost topiți după el, iar Zian s-a bucurat de toată atenția celor din jur.
Ilinca Vandici a fost foarte emoționată când l-a adus pe băiețel în platoul emisiunii „Bravoi, ai stil”. La început, Zian s-a simțit foarte bine în lumina reflectoarelor, dar după un timp nu i-a mai plăcut toată atenția pe care o primea. Micuțul a devenit la un moment dat agitat, iar prezentatoarea l-a dus repede bunicilor. Ilinca Vandici l-a scuzat pe micuț, explicându-le telespectatorilor că e emoționat pentru că este înconjurat de atât de multe fete.
„Vi-l arăt azi pe Zian, în premieră aici. Aici, pentru că aici, la Bravo, ai stil e familia mea. A doua familie a mea. Și aici am trăit cele mai frumoase clipe din viața mea atunci când eram însărcinată. Nu a mai văzut atâtea gagici niciodată în viața lui”, a spus Ilinca Vandici în timp ce îl plimba pe băiețelul ei prin platou.