Ce mare s-a făcut fetița lui Vladimir Drăghia. Zora seamănă tot mai mult cu mămica ei
Vladimir Drăghia era până nu demult unul dintre cei mai râvniți burlaci din România. Viața lui s-a schimbat mult în ultimii trei ani, iar acum este invidiat de mulți pentru familia superbă pe care și-a construit-o.
Vladimir Drăghia se poate considera un bărbat norocos. Are o fetiță superbă și a găsit de câțiva ani dragostea pe care a tot căutat-o. Acum, micuța Zora este în centrul atenției, iar părinții se ocupă cum pot mai bine de educația ei.
Fetiţa lui Vladimir Drăghia şi a soţiei lui, Alice Cavaleru, seamănă din ce în ce mai mult cu mămica ei. Poreclită de părinţii ei Muşeţica, Alaia Zora este o minune de copil. Zâmbăreaţă, curioasă şi plină de energie, fiica lui Vladimir Drăghia este foarte populară pe reţelele de socializare.
Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia, o familie fericită
Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia formează o familie fericită, admirată de toată lumea. Trăiesc la superlativ povestea de dragoste și se dedică cu totul fetiței lor, Zora.
„Alice a rămas însărcinată la trei luni după ce ne-am cunoscut. Nu a fost o sarcină planificată, dar nici accidentală. În momentul în care Alice a intrat în viața mea, mi-am dat seama că așa arată femeia cu care vreau să fiu, femeia cu care vreau să fac cel puțin un copil. Am avut mare noroc că am cunoscut-o”, povestea Vladimir Drăghia în urmă cu ceva vreme.