Ce mare s-a făcut Edan, copilul pe care Vica Blochina l-a făcut cu Victor Pițurcă! Imagine rarisimă, de gât cu fosta balerină

Publicat: 23/12/2023 | 22:18
Vica Blochina alături de Edan/ sursă foto: Instagram

Vica Blochina (48 de ani) și Victor Pițurcă (66 de ani) au format un cuplu timp de 16 ani. Fosta balerină i-a fost amantă fostului selecționer al României, iar din dragostea lor s-a născut Edan (15 ani). În urmă cu un an, adolescentul s-a mutat alături de tatăl său. La vremea respectivă, Vica Blochina bătea palma cu producătorii show-ului Survivor, după ce ar fi cerut o sumă colosală ca să facă parte din tabăra Faimoșilor. Decizia se pare că nu a fost deloc pe placul fiului ei.

Se pare că atunci a fost momentul în care Edan a decis să se mute definitiv la tatăl lui. De altfel, chiar ea a fost cea care a declarată că adolescentul nu mai vorbește cu ea din această cauză.

„Copilul meu nu vorbește cu mine pentru că am plecat la această competiție. Nu a vrut să plec. M-am bucurat foarte mult pentru că am vrut să-l fac mândru pe el. Când am dat jos ultima piesă, eu m-am gândit la el”, a spus Vica la Pro TV.

Citește și: CUM A ÎNCEPUT POVESTEA DE DRAGOSTE DINTRE VICTOR PIȚURCĂ ȘI SOȚIA SA. MARIA L-A URMAT PRETUTINDENI ȘI L-A IERTAT MEREU

Vica Blochina și Edan, imagine de colecție pe rețelele de socializare

Deși nu mai locuiesc sub același acoperiș, sângele apă nu se face, iar supărarea adolescentului nu a ținut prea mult. Edan își vizitează des mama, vorbesc tot timpul la telefon și chiar au parte de momente speciale ca între mamă și fiu. Recent, fosta iubită a lui Victor Pițurcă a publicat pe rețelele de socializare o fotografie alături de fiul ei.

Vica Blochina alături de Edan/ sursă foto: Instagram

În urmă cu ceva timp, fosta balerină declara că este tare bucuroasă că Edan crește alături de tatăl lui. Deși îi simte lipsa și consideră că a plecat prea devreme de lângă ea, Vica Blochina este sigură că fiul ei va avea ce să învețe de la tatăl lui.

”De un an de zile s-a mutat la tata. Acum mai vine foarte puțin în vizită, stă mai mult la tatăl lui. Copilul a crescut cu mine până la 14 ani, a avut modelul feminin. Eu mi-am dorit foarte mult să aibă și modelul masculin. Nu îmi convine că a plecat acolo, mi se pare că a plecat prea devreme. Pe de altă parte, nu a plecat la orice tată. A plecat la un tată șmecher, are ce să învețe de acolo.”, a declarat Vica Blochina, conform spynews.ro.