Campioană la US Open 2019, după o finală câștigată în fața Serenei Williams, canadianca de origine română Bianca Andreescu, are deja un an de pauză în tenis.
Ultimul meci jucat de Bianca Andreescu a fost la Turneul Campioanelor de la Singapore, în luna octombrie a anului trecut. Canadianca a avut nenumărate probleme cu accidentările, iar acum se află pe un drum al recuperării. Andreescu s-a operat în 2020 la genunchi și speră că problemele sale au luat sfârșit, iar în 2021 să ia cu asalt circuitul WTA. Până la 20 de ani, Bianca a câștigat aproape 7 milioane de dolari din tenis, reușind să își adjudece titluri la US Open, Toronto, Indian Wells și Newport Beach, toate în 2019. Într-un interviu recent, sportiva canadiancă anunță că este foarte bine, se antrenează din greu și susține că va fi pregătită pentru Australian Open 2021.
„Sunt foarte bine. Virusul şi câteva mici probleme persoanle m-au încurcat puţin, dar acum sunt bine şi mă antrenez din greu. Abia aştept să înceapă sezonul din 2021. Sunt perfect sănătoasă. Am avut nevoie de timp liber şi această perioadă m-a ajutat să fac ordine în viaţa mea personală. Nu aş spune că sunt pregătită să joc un meci mâine. Prefer să adopt politica paşilor mărunţi şi cred că în aproxiamtiv două săptămâni voi fi la potenţial maxim. Voi fi gata pentru Australian Open”, a declarat Bianca Andreescu, într-un scurt interviu pentru Tennis365.com.