Poliția și autoritatea judecătorească din Thailanda au făcut un experiment, înfricoșător, ce-i drept, dar care pare să dea roade. Actorii principali au fost șoferii prinși sub influența băuturilor alcoolice la volan. Aceștia au fost obligați să muncească 15 zile la morga.
Douzeci de șoferi care au fost prinși în stare de ebrietate la volan au fost duși cu forța la munci corecționale la o morga, unde au fost obligați să curețe sala.
Decizia a fost luată după ce nu mai puțin de 390 de persoane au murit în accidente, iar jumătate dintre acestea au avut loc din cauza șoferilor beți.
„Deja în prima zi de lucru eu am văzut destule ca să renunț să mai conduc mijlocul de transport în stare de ebrietate”, a declarat un bărbat de 25 de ani. El a mărturisit că a fost îngrozit să vadă durerea persoanelor apropiate celor care au murit din cauza acțiunilor unor șoferi băuti.
„Atâta durere deodată, într-o singură zi, nu am mai văzut niciodată în viața. E groaznic să mă gândesc că și eu aș fi putut să provoc o asemenea durere altora sau să mor eu și să-i umplu de durere pe cei dragi mie”, a mai spus tânărul.