Ce lovitură! Brandul Alka, amendat pentru reclamă cu tentă sexuală: “Promovează o imagine degradantă şi ofensatoare asupra femeilor!”
Brandul de ciocolată Alka este bun de plată. A primit o amendă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și trebuie să achite 10.000 de lei. De vină ar fi o serie de reclame cu tentă sexuală.
Respectivul brand a promovat o serie de imagini în care apăreau mai multe tinere, însoțite de texte precum “îi place cu ochii închiși”. Potrivit CNCD, Alka ar fi promovat o “imagine degradantă şi ofensatoare asupra femeilor”.
“Campania publicitară pentru produsele Alka, care are ca scop promovarea produselor prin asocierea cu imagini în care se regăsesc preponderent femei, imagini însoțite de mesaje care în mod vădit tentă sexuală, promovează o imagine degradantă şi ofensatoare asupra femeilor şi aduc atingere demnităţii femeilor promovând sexismul şi obiectificarea acestora, reprezintă faptă de discriminare”, se arată comunicatul CNCD citat de G4Media.