Ce liceu faci dacă ai obținut o notă mică la Evaluarea Națională 2022

Publicat: 23/06/2022 | 20:15

Elevii au aflat astăzi, 23 iunie 2022, ce note au obținut în urma probelor pe care le-au susținut la Evaluarea Națională. Rezultatele au fost îngrijorătoare pentru mulți elevi, care nu știu ce au de făcut, mai ales în cazul în care media nu este peste 5.

Dacă pentru unii ziua de azi a venit cu o veste bună, pentru alții lucrurile nu stau chiar așa. Elevii care au susținut proba la Română și la Matematică au primit azi rezultatele lucrărilor, însă multe au fost sub nota 5. Îngrijorarea s-a instaurat rapid în rândul copiilor și al părinților, mai ales că unii dintre ei nu știu ce liceu să aleagă în acest moment.

VEZI ȘI: REZULTATE EVALUAREA NAȚIONALĂ | JUDEȚUL DIN ROMÂNIA CU CEI MAI MULȚI ELEVI PICAȚI LA EVALUARE

La ce liceu poți ajunge dacă nu ai obținut notă de trecere la Evaluarea Națională

Așa cum era de așteptat, există o mulțime de elevi ce au terminat clasa a VII-a, dar care nu au participat la examen. Aceștia vor avea ocazia să fie înmatriculați în clasa a IX-a în licee care au  și școli profesionale. Acest lucru se va întâmpla abia după prima etapă de repartizare, în funcție de locurile libere care vor rămâne. Cei care au medii sub 5, nu vor reuși să prindă un loc la un liceu foarte bun, însă au șanse să intre într-o unitate de învățământ cu profil tehnic. Dacă unii elevi își doresc să învețe o meserie, pot opta, indiferent de medie, pentru o școală profesională.

În cazul în care un elev ajunge într-un liceu pe care nu și-l dorește, se poate transfera imediat, cu condiția să opteze pentru o altă unitate de învățământ cu același profil. Niciun liceu nu va putea să refuze un transfer al unui elev, mai ales dacă media acestuia este cel puțin egală cu cea a ultimului din clasa respectivă, se arată în regulamentul școlar.

CITEȘTE ȘI: EVALUAREA NAȚIONALĂ 2022 | SUBIECTUL DE LA LIMBA ROMÂNĂ LA CARE DOAR 6% DIN ELEVI AU SCRIS PERFECT ROMÂNEȘTE

Cum se calculează media finală pentru a intra la liceu

După ce au trecut emoțiile de dinaintea aflării rezultatelor la Evaluarea Națională, elevii sunt nevoiți să treacă din nou prin momente destul de complicate. Urmează perioada în care se vor înscrie la licee, iar cea mai mare temere a lor este că nu știu cum să își calculeze media finală. Pentru a afla cu ce notă un elev va intra la liceu, trebuie să aplici următoarea formulă: MA= 0,2 × ABS + 0,8 × EN. MA reprezintă media de admitere la liceu, ABS înseamnă media generală de absolvire a claselor V – VIII, iar EN simbolizează media generală obținută la evaluarea națională.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult