Ce legături are cu lumea bună a Capitalei. Am aflat fabuloasa poveste a traficantului ”Bujie”, românul condamnat pe viaţă în Cambodgia.

De: Cancan
Publicat: 11/05/2017 | 00:00

În vârstă de 36 de ani şi originar din comuna bihoreană Tileagd, unde trăieşte încă familia sa, Bujie a plecat din ţară în anii ’90 şi s-a stabilit în Spania, unde a şi obţinut rezidenţa. Nu a stat mult, după cum a povestit unul dintre procurorii care l-au anchetat în mai multe dosare, de-a lungul anilor. În 2009, el a fost condamnat în Austria, împreună cu alţi doi români, pentru măsluirea unor carduri bancare.

Un an mai târziu, când a fost eliberat, „Bujie” s-a întors la Oradea, unde a fost racolat într-o reţea internaţională de trafic cu cannabis pe relaţia Spania-România. A fost prins repede, în timp ce plasa pe piaţa orădeană două kilograme de cannabis şi a fost condamnat, definitiv, în 2013, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic şi consum de droguri de risc. (CITEŞTE ŞI: BOMBĂ ÎN DOSARUL TRAFICANŢILOR CARE AU BĂGAT 2,5 TONE DE DROGURI ÎN ROMÂNIA)

Şi asta nu e tot, căci în aceeaşi perioadă, Varadi a ajuns într-o reţea specializată în fraude informatice similare. Membrii filierei interceptau informaţiile de identificare de pe carduri bancare cu dispozitive speciale instalate pe ATM-uri, iar apoi, cu ajutorul unor programe speciale, inscripţionau datele obţinute pe alte carduri. Cu cardurile clonate, interlopii făceau cumpărături de zeci de mii de euro în magazine de lux din Germania şi Olanda.

Fraudele au ajuns în atenţia procurorilor DIICOT din Oradea în 2011, când o parte din membrii grupării au şi fost prinşi în flagrant pe teritoriul Olandei, în timp ce încercau să facă noi cumpărături. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii orădeni doi ani mai târziu, grupul era format din 19 persoane, între care şi numeroase VIP-uri: creatoarea de modă Andra Ţurcanu, ale cărei haine au fost purtate de Loredana Groza sau de Inna, dar şi Bogdan Niţă, zis „Vulpe”, apropiat al lui Nuţu Cămătaru, arestat în 2012 după ce s-a descoperit că îi aproviziona cu droguri pe unii dintre clienţii cluburillor de fiţe Bamboo, Le Gaga şi Players.

În dosarul cardurilor, Varadi era tot „om de sacrificiu” şi se ocupa de recrutări şi de punerea în circulaţie a instrumentelor de plată falsificate cu care făcea shopping prin magazinele de lux.  „Aflându-se în Amsterdam, în perioada 25-29 martie 2011, Adrian Varadi a cumpărat din mai multe magazine din Amsterdam, cu ajutorul cardurilor falsificate, produse de aproximativ 82.000 – 84.000 euro, care apoi au fost vândute”, spun procurorii DIICOT. 

„Bujie” şi-a oprit „o geantă de damă Prada, o pereche de balerini, o pereche de sandale, două perechi de blugi, o geacă din piele şi o pereche de ochelari de soare, toate bunuri de marcă, în valoare de aproximativ 3.000 – 4.000 euro”, toate destinate prietenei sale, Carmen Nistor, şi ea inculpată în dosar.

Început în 2013, procesul grupării se judecă în prezent la Curtea de Apel Oradea, după ce, pe 12 ianuarie 2016, Tribunalul Bihor a pronunţat primele pedepse în dosar. Unele mari, cum e cazul lui Emil Tudor şi Bogdan Niţă, care s-au ales cu câte cinci ani de închisoare cu executare, altele simbolice, ca de pildă în cazul Andrei Ţurcanu, care a scăpat cu o amendă administrativă de 1.000 lei.

Adrian Claudiu Varadi a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe o perioadă de încercare de patru ani, pedeapsă pe care, spre deosebire de „colegii” de dosar,  „Bujie” nici n-a mai atacat-o.

Cum traiul de lux, excursiile şi shopping-ul de zeci de mii de euro prin magazinele de firmă s-au terminat, Bujie a rămas fără bani. „În ultima perioadă, dormea în gară. Probabil că asta l-a determinat să facă pe cărăuşul. Era, oricum, în relaţii cu reţele internaţionale de trafic de cocaină şi cannabis”, explică motivul unul dintre procurorii care l-au anchetat. (VEZI ŞI: BUNICA LUI IONUŢ GOLOGAN, ULTIMA DISCUŢIE CU NEPOTUL EI, EXCLUSIVITATE CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA)

N-a avut noroc. A fost reţinut pe 14 august anul trecut, imediat după ce a coborât din avion, când venea din Brazilia cu cinci kilograme de cocaină în valoare de o jumătate de milion de dolari, ascuns în pachete cu mâncare. În timpul interogatoriului, orădeanul a colaborat cu anchetatorii săi care, în baza informaţiilor date de acesta, au ajuns la nigerianul Chukwuemeka Ibe, 40 de ani, arestat în aceeaşi seară, într-un hotel din Phnom Penh.

Trimis în faţa unui magistrate de la Judecătoria Phnom Penh, „Bujie” a declarat că a luat drogurile de la un bărbat din Brazilia al cărui nume, însă, a refuzat să-l divulge. A spus doar că acesta i-a plătit biletele de avion, hotelurile şi mâncarea şi i-a promis 20.000 de euro dacă va reuşi să predea pachetele destinatarului. “Nu sunt traficant de droguri, am făcut-o doar pentru că am avut nevoie de bani”, a spus orădeanul.

Nigerianul a declarat că nu a ştiut nimic de cocaină. „Un prieten nigerian care trăieşte în Bangkok mi-a plătit 10,000 baht (aproximativ 300 de dolari), ca să călătoresc în Cambodgia şi să preiau bagajul pentru el. Am aflat că e vorba de droguri doar după ce am fost arestat”, a declarat Ibe.

În final, însă, cei doi au fost condamnaţi “frăţeşte”: la închisoare pe viaţă şi câte o amendă de 10.000 de dolari, soluţie care nu e definitivă, cei doi având posibilitatea să o atace la instanţa superioară. (CITEŞTE AICI: CE A PĂŢIT DUPĂ GRATII CELEBRUL TRAFICANT DAN CHIORU)

ANDREEA LOPĂTARU