Ce lecţie de viaţă! În Italia, doi brutari români dau gratis pâine celor care nu își mai permit să o cumpere

Publicat: 18/03/2020 | 20:45
Doi brutari români au devenit eroi în Italia, după ce au decis să oferegratis pâine celor care nu își mai permit să o cumpere. Mai mult, ei au șters și datoriile clienților pe care îi au în oraș. Cei doi patroni ai brutăriei din localitatea Fiumicino au oferit recent un interviu emoţionant.

Citeşte şi: Grecia interzice concedierile, în perioada crizei provocate de coronavirus și oferă 800 euro pe lună angajaților care nu pot merge la serviciu

În Italia, doi brutari români dau gratis pâine celor care nu își mai permit să o cumpere

Laurențiu Moroșanu (39 de ani) și Sorin Mistreanu (42 de ani) sunt veri şi s-au stabilit în urmă cu multă vreme în Fiumicino, localitate situată în apropierea Romei. În urmă cu patru ani, ei şi-au deschis o brutărie, unde fac nu doar pâine, ci şi pizza și alte produse de patiserie. Având în vedere că ţara adoptivă a fost îngenuncheată de criza provocată de pandemia de coronavirus, ei au decis ca, în aceste zile extrem de dificile, să împartă și celor mai puțin norocoși! Astfel, la sfârșitul programului, când magazinul “Dolce Pane” de pe via Focemicina, numărul 93, își trage jos obloanele, românii noștri lasă afară zeci de pungi cu pâine, cu pizza și alte delicatese, pentru cei care nu-și permit să cumpere, pentru cei care în aceste zile și-au pierdut locul de muncă sau cei cărora angajatorii le-au blocat momentan salariile, relatează observator.tv. Aceste lucruri frumoase se întâmplă în Peninsulă, în timp ce în România, oamenii se luptă pe alimente în supermarketuri ca să îşi facă provizii, însă, într-un mod iresponsabil, fără să se gândească şi la alţii.

Nu rata: Cercetătorii din China au aflat ce grupe de sânge sunt predispuse la infectarea cu coronavirus

Într-un video urcat pe pagina oficială de Facebook a brutăriei, Laurențiu Moroşanu a făcut apel la persoanele care au timp și disponibilitate să ducă din pungile cu pâine și cu alte bunătăți bătrânilor din Fiumicino, care sunt izolați la domiciliu și nu ies din casă de teama să nu contracteze virusul SARS-CoV-2.

https://www.facebook.com/100014206846150/videos/804974056652815/

Află şi: Concursul Eurovision 2020 a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus! Este o premieră în istoria prestigioasei competiţii

Mai mult, în urmă cu trei zile, românii care deţin magazinul “Dolce Pane” și-au anunțat clienții cu restaurante cărora le furnizează pâine că le vor elimina toate datoriile și când restaurantele respective își vor relua activitatea vor primi pâine gratis de la ei pe o perioadă de două săptămâni.

“Trăim aici de 20 de ani. Lumea ne apreciază, ne cunoaștem toți între noi, trebuie să ne ajutăm, nu contează ce rasă sau ce naționalitate suntem”, a declarat Laurențiu Moroşanu pentru jurnaliştii publicaţiei Rotalianul.

Magazinele alimentare sunt deschise în Italia, iar cei doi români lucrează la foc continuu pentru ca populația să aibă pe masă pâinea cea de toate zilele.

“Respectăm regulile de igienă și cele impuse de guvernul italian, în interiorul magazinului clienții intră pe rând, unul, maxim doi o dată. Avem dezinfectant pentru mâini, mănuși, mască de protecție și respectăm distanța de un metru. Trebuie să lucrăm, pâinea este un aliment de bază, iar noi suntem datori acum să mergem înainte”, a mai mărturisit Laurenţiu Moroşanu.

Sursa foto: Facebook/Dolce Pane