Suzy Cortez, renumitul fotomodel brazilian, a rupt tăcerea și a dezvăluit momentele terifiante în care s-a întânit cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Miss ”BumBum” a rămas cu un ”gust amar” și a povestit tensiunile prin care a trecut în compania liderului rus. Iată ce le face Vladimir Putin femeilor!
Poate cea mai sexy fană a fotbalului, Suzy Cortez a lăsat lumea cu gura căscată atunci când a povestit întânirea bizară pe care a avut-o cu președintele Rusiei.
Brazilianca s-a întâlnit cu Vladimir Putin în 2018, la Campionatul Mondial de fotbal desfășurat în Rusia. Celebrul fotomodel s-a declarat speriată de privirea și atitudinea liderului rus. Miss ”BumBum” a mărtursit că a avut parte de un sentiment tare ciudat în compania lui neștiind dacă președintele Rusiei o privește admirativ sau o urmărește:
„Mi-a strâns mâna și s-a zgâit la mine câteva minute, ceea ce m-a cam băgat în sperieți. Pe durata întregii întâlniri, el a stat pe un soi de tron și, când voia să-mi spună ceva, vorbea cu o secretară, iar secretara se întorcea la mine și îmi spunea ce a zis.
M-a lăudat foarte mult și m-a invitat să vizitez Rusia ori de câte ori voiam eu. După ce a sosit Putin, o mașină guvernamentală m-a dus unde voiam eu. Mi s-a părut foarte ciudat pentru că nu știam dacă sunt protejată sau supravegheată. Am stat o săptămână și m-am întors în Brazilia. Am spus că dacă pot, mă voi întoarce în Rusia. Dar astăzi sunt sigură că eram în pericol la Moscova”,a povestit Suzy Cortez, citată de Daily Star.
Cât despre situația actuală, celebrul fotomodel brazilian, îl caracterizează pe Vladimir Putin ca fiind un adevărat psihopat violent:
„Putin s-a dovedit a fi un adevărat psihopat violent când a declarat război Ucrainei. Am fost în Rusia la Cupa Mondială, am fost muza lor, l-am întâlnit personal pe Putin și astăzi mi-am aruncat la gunoi toate tricourile pe care le-am câștigat acolo. Am aruncat și mascota din 2018 pe care am câștigat-o la Moscova. Eliberați Ucraina!”, a spus Suzy Cortez pe Twitter.
Sursa foto: Instagram.ro