Andreea Esca urmează să împlinească 51 de ani pe data de 29 august. Mai bine de jumătate din viață, și-a petrecut-o la PRO TV, motiv pentru care puțini sunt cei care își aduc aminte de unde a pornit, de fapt, renumita prezentatoare.
Studiile jurnalistei au început cu școala sportivă „Emil Racoviță” din București. Ulterior, s-a înscris la Liceul „Gheorghe Lazăr”. A vrut să meargă la ASE, pe specializarea Finanțe-Bănci, dar nu a fost admisă. Tatăl său a pus-o să meargă la facultatea privată Athenaeum, la Drept, dar facultatea de Jurnalism, care era lângă, a fost mai tentantă. Ajunsă acolo, a ales secțiunea de televiziune. De asemenea, Andreea Esca a făcut și programe de pregătire profesională la Centru pentru Jurnaliști Independenți de la Praga, la CNN Atlanta, în Statele Unite ale Americii, dar și în Grecia.
Pe vremea când avea doar 19 ani, prezenta buletinul de știri alături de Răzvan Dumitrescu, Adrian Munteanu și Laura Spiru, la SOTI TV. Prima sa apariție la TV a fost pe data de 8 ianuarie 1992. Arăta cu totul altfel în vremea aceea, avea un păr lung, șaten închis și altă formă a sprâncenelor. Pentru a vedea imagini cu Andreea Esca la începutul carierei sale, intrați în GALERIA FOTO a acestui articol.
Nu mai puțin de 100 de jurnaliști veniseră în ziua în care s-a făcut casting pentru postul de televiziune privat. Cei care au reușit să treacă și să poată prinde un post sunt cei 4 amintiți, printre care se numără, bineînțeles, și știrista de la PRO TV.
(CITEȘTE ȘI: El este tăticul PRO TV! Cum arată înlocuitorul lui Adrian Sârbu, șeful celebrei Andreea Esca)
Norocul știristei a fost că un coleg din liceu i-a spus că cei de la SOTI își caută reporteri. Tânăra de doar 19 ani a prins curaj, dar s-a speriat când l-a văzut pe Vartan Arachelian. Emoțiile i-au trecut abia când Marinela Rotaru a văzut-o pe hol și i-a propus să prezinte știrile. Încă o dată, a demonstrat că are o stea norocoasă. Venise pentru un simplu post de reporter și a ajuns să fie prezentatoare din prima.
„Când eram în anul întâi, un coleg din liceu mi-a zis că se face o televiziune particulară și se caută reporteri. Așa am ajuns la SOTI. Vartan Arachelian (ziarist și scriitor, are 86 de ani în prezent, n.r.) făcea interviurile cu jurnaliștii. Îmi era frică, mi se părea sever și foarte serios. Mi-a zis să merg să dau o probă în camera de alături. Acolo mi-au dat un ziar, m-au pus la o masă și mi-au zis: citește! Am citit ca la serbare.
Când am ieșit, era Marilena Rotaru pe hol, ea era producătoarea din seara aceea. M-a întrebat: tu ai fost acum înăuntru și ai dat probă? Poți să rămâi diseară să ne prezinți și nouă știrile? Și așa am început. Eu eram venită de acasă, cu un pulover de la mama, pe gât, cu părul lung, nu mă coafam, nu mă fardam. Așa am intrat și am prezentat știrile prima dată în viață”, a povestit Andreea Esca, în urmă cu mulți ani.
Pe data de 1 decembrie 1995, vedeta de la SOTI TV a plecat de la postul privat pentru a merge la PRO TV, unde a prezentat știrile încă de la primul jurnal.
(CITEȘTE ȘI: Motivul pentru care Andreea Esca e obligată să meargă des la medic. Vedeta Pro TV se testează o dată pe an)