Calendar ortodox, 30 noiembrie. Miercuri, în data de 30 noiembrie 2022, este sărbătorit Sfântul Andrei. În această zi sfântă, credincioșii nu trebuie să se abată de la tradiții și obiceiuri. În caz contrar, ar putea să atragă ghinion! Află mai jos, în articol, ce îți este interzis să faci în această zi.
În data de 30 noiembrie, creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei. În această zi, care este consemnată ca liber legal din partea statului, creștinii trebuie să respecte anumite tradiții și obiceiuri. În caz contrar, ar putea atrage ghinion asupra lor.
Se spune că de Sfântul Andrei nu este bine să faci anumite activități casnice, în gospodărie, nu se spală, nu se face curat și nici nu se coase sau tricotează. Tot în data de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, nu se faci împrumuturi. De asemenea, cearta este strict interzisă. Tot în această sfântă zi se spune că nu este bine să dormi.
Tot pe 30 noiembrie, creștinii care merg la biserică trebuie să împartă pachețele (cu fructe, apă și alte alimente) și să îi pomenească pe cei decedați, să aprindă lumânări și pentru copiii care nu au fost botezați. Busuiocul care este cules proaspăt se va duce la biserică și va fi așezat în dreptul icoanelor. De asemenea, potrivit unor superstiții, fetele tinere, care nu s-au măritat, își vor putea afla sortitul, dacă respectă un anumit ritual. Pe de altă parte, tradiția populară arată că vremea care va fi de Sfântul Andrei va fi asociată cu cea din timpul iernii.
Vezi și MESAJE, URĂRI, SMS-URI, FELICITĂRI. CARE SUNT PRENUMELE SĂRBĂTORITE PE 30 NOIEMBRIE
Iată rugăciunea pe care o poți rosti către Sfântul Andrei, pentru a avea parte de bunăstare și liniște în familie și în viața ta.
„Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. În numele Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm:
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.
Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea.
Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin!”, este rugăciunea pe care o poți rosti.