Anul școlar va începe cu noi reguli impuse de Ministerul Educației. Iată ce interdicții vor avea elevii din România.
Ministerul Educației a făcut publice mai multe norme care intră în vigoare odată cu debutul anului școlar 2020-2021.
Astfel, elevii nu vor avea voie să se mute din bănci pe parcursul anului școlar, așa cum se întâmpla până acum.
Alte reguli importante se referă la experimentele din laboratoare. Aceste experimente practice, spun ghidurile publicate de minister, presupun interacţiunea dintre elevi şi tocmai de aceea ele vor fi evitate. Sunt reguli noi referitoare şi la sporturile de contact, care implică schimbarea mingiilor şi a altor obiecte comune. Toate acestea vor fi interzise.
Deplasarea elevilor în exteriorul clasei se va face organizat, pauzele vor fi decalate, iar elevii vor fi supravegheaţi pe tot parcursul pauzelor de recreaţie, astfel încât să nu ia contact direct.
„Școala trebuie să se organizeze în așa fel încât o sală de curs înseamnă de fapt o clasă de elevi. Deci nu au voie elevii să se plimbe prin mai multe clase, chiar și în bănci. Deci dacă sunt elevă în clasa X și din prima zi de școală m-am așezat în banca a treia de la fereastră, acolo voi sta până se sfârșește semestrul întâi”, a spus Monica Anisie la TVR.
„Clasele nu trebuie împărțite neapărat în două. Aici vorbim despre o analiză a spațiului. Inițial, regula a fost ca distanța între elevi să fie de 2 metri, față-spate-lateral, însă acum, Organizația Mondială a Sănătății prevede o distanțare fizică de numai un metru. Deci, dacă spațiul clasei respective permite să fie prezenți fizic mai mulți elevi decât 15, cu distanțare de un metru sau cu separatoare, rămâne decizia la nivel de unitate de învățământ”, a mai precizat ministrul.