Ce înseamnă formularul de localizare. Când trebuie completat. Amenda uriașă pe care o poți primi dacă nu ții cont de aceste reguli

Publicat: 15/12/2021 | 16:30

Guvernul a aprobat miercuri Formularul de Localizare a Pasagerilor (PLF), document care se va aplica din 20 decembrie. Formularul va trebui completat de toate persoanele care intră în România.

Actul normativ se înscrie în preocuparea la nivelul UE privind limitarea transmiterii tulpinii Omicron, iar România s-a aliniat deciziei CE privind instituirea unui sistem de formulare digitale de localizare a pasagerilor.

Amenda pentru necompletarea formularului este între 2.000 și 3.000 de lei

Cei care vor intră în țară trebuie să îl completeze electronic, pentru a se putea procesa automatizat. Documentul se completează rapid, în maximum 30 de secunde, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

STS va pune la dispoziție platforma și va genera acest formular digital automat.

”Formularul se poate completa și după intrarea în țară, cât mai repede, în maxim 24 de ore. În perioada sărbătorilor sunt foarte mulți care vin și, pentru a evita aglomerația de la frontieră, se creează această posibilitate pentru cei care nu au completat formularul când au ajuns la punctele de trecere a frontierei. Termenul de 24 a fost ales pentru că poate persoana nu a completat documentul înainte de intrarea din țară fie din grabă, fie din neatenție sau conexiunea la internet este slabă. Cine nu completează documentul riscă amendă de 2.000 – 3.000 de lei”, a precizat Cărbunaru.

Formularul este verificat de polițiștii de frontieră, după identificarea persoanei ei pot vedea imediat dacă este formularul completat. Pentru persoanele din aceeași familie, care călătoresc împreună, formularul se poate completa de un singur membru adult.  Pentru copii obligația completării aparține părintelui, tutorelui sau unui reprezentant legal.

Sursa foto: Pexels.com