Ce înseamnă când visezi gândaci

De: Cancan
Publicat: 14/07/2019 | 19:31
Ce înseamnă când visezi gândaci

Specialiștii sunt de părere, în general, că atunci când îți apar în vis gândaci sau insecte, semnele nu sunt deloc bune. 

Insectele în vis de regulă nu aduc veşti bune, însă explicaţiile viselor în care apar gândaci au mai multe conotaţii şi majoritatea se leagă de conflictele noastre interioare şi de stări psihologice care ne macină. Gândacii aduc cu sine mizerie, probleme, veşti rele dar şi bani, prosperitate şi şanse de câştig.

Simbolul gândacului este acela al unui amic nedorit care îţi invadează teritoriul şi care te face să te simţi în pericol în propria casă. Atunci când visezi gândaci este semn că o anumită situaţie din viaţa ta îţi provoacă dezgust, neplăcere şi că te simţi constrâns să iei decizii care nu te satisfac şi pe care le iei din teamă să nu fii mai târziu copleşit de probleme. Apariţia gândacilor în visul tău semnifică acei prieteni pe care nu îi doreşti în viaţa ta, dar care sunt prezenţi în orice întreprinzi şi din păcate mai mult te încurcă decât te ajut.

Pe de altă parte, aceştia te avertizează că te suprasoliciţi la locul de muncă şi că te simţi obosit din pricina volumului de sarcini. Atunci când visezi gândaci în jurul tău, nu trebuie să te sperii, este semn că poate ar fi timpul să iei o pauză, să te opreşti din ceea ce faci şi să te relaxezi.

Ce înseamnă când visezi gândaci mari

Gândacii mari aduc probleme majore, veşti proaste şi situaţii dificile din care simţi că nu poţi ieşi fără să faci mari sacrificii. De asemenea, gândacul din visul tău poate fi oglindirea unei persoane de care îţi e frică, în faţa căreia nu poţi să te impui şi care are o autoritate mare asupra ta. Dacă visezi gândaci mari este semn că cineva din familia ta nu te va lăsa să duci la capăt un plan, o intenţie pe care doreşti de mult să o realizezi şi va încerca să te împiedice cu orice preţ să faci acel lucru. În acelaşi timp gândacul mare reprezintă un proiect cu multă responsabilitate, în care ai investit mult şi care acum simţi că te copleşeşte sau că lucrurile o iau într-o direcţie pe care nu o poţi urma prea uşor.

Ce înseamnă când visezi gândaci negri

Culoarea neagră a gândacului în vis are în acest caz legătură cu starea ta de spirit şi cu relaţiile pe care le ai cu o anumită persoană apropiată ţie. Dacă visezi gândaci negrii este semn că ţi s-a pus gând rău şi că cineva lucrează cu energii negative ca să-ţi prejudicieze existenţa. Te aştepţi la evenimente nefericite şi bănui pe oricine din jurul tău, deşi gândacul negru nu apare decât atunci când ştii deja care este persoana care îţi vrea răul. Trebuie să fii atent la activităţile pe care le întreprinzi şi la afacerile în care lucrezi deoarece este posibil să fi muncit degeaba.