Ce înseamnă când ţi se zbate ochiul stâng!
Mi se zbate ochiul stâng, deci…
… o să-mi meargă bine. Aşa îşi spun majoritatea românilor. La noi, ochiul drept care se zbate mai este interpretat ca semn al unei naşteri în familie, pe când ochiul stâng aduce numai ghinion – fie va avea loc un deces în familie, fie pur şi simplu o să-ţi meargă rău o perioadă.
Nu suntem singurii care au atribuit un anume înţeles acestui fenomen atât de comun. La chinezi, se consideră că spasmele ochiului drept aduc noroc bărbaţilor şi ghinion femeilor, pe când la ochiul stâng înţelesul este opus. Ei mai ţin seama şi de partea ochiului care se zbate. Pleoapa superioară aduce noroc, pe când cea inferioară aduce ghinion.
De ce ţi se zbate ochiul de fapt
Adevărul este că ochii care se zbat nu aduc nici ghinion, nici noroc, ci sunt fenomene comune uşor de explicat: muşchii din locul respectiv au mici spasme care se traduc prin mişcări involuntare în jurul ochiului – se aseamănă oarecum cu cârceii care se pun la picioare şi pot avea cauze comune.
Fenomenul se numeşte miochimie, iar cauzele sunt din cele mai banale – lipsa de somn, stres, oboseală generală sau la nivelul ochilor, anxietate, exces de cofeină sau alţi excitanţi, droguri, alcool. Miochimia se mai declanşează dacă suferi de alergie sau există un alt factor care irită ochiul, de exemplu uscăciunea.
Unii oftalmologi cred că şi lipsa anumitor nutrienţi poate declanşa spasmele, ca şi în cazul cârceilor.
Cum vindeci ochiul care se zbate
În general, ochiul se linişteşte de la sine dacă te odihneşti sau dacă ai răbdare să fie eliminată din corp toată cofeina pe care ai consumat-o.
Dacă nu se calmează singur poţi să încerci o compresă cu apă călduţă, care relaxează muşchii, sau lacrimi artificiale ca să elimini uscăciunea ochiului de pe lista cauzelor posibile.
Miochimia nu trebuie confundată cu blefarospasmul, o afecţiune mai gravă, în care spasmele apar la nivelul pleoapei putând ajunge până la pucntul în care ochiul nu mai poate fi deschis.