Câștigătorul competiției „Asia Express” face dezvăluiri emoționante despre familia sa, după ce, în timpul emisiunii, cârcotașii nu s-au ferit să-l critice. Mihai Petre spune ce înseamnă „acasă” pentru el, înainte de confort și locuința propriu-zisă.
A fost pus în situații dificile, uneori chiar la limită, în show-ul „Asia Express”, iar asta l-ar fi făcut să aprecieze și mai mult ce are acasă. Pe lângă imobilul propriu-zis, Mihai Petre se bucură de căldura pe care familia i-o oferă, ori de câte ori ajunge în sânul ei.
„Când intru în casă, nu observ obiectele, mă uit în ochii lor (n.r.- ai persoanelor dragi). Adică, pentru mine, casa e o carapace. Nu e cea mai importantă și nu judec după asta niciodată. Pentru mine, este atmosfera pe care o creezi în casă. Casa, da, trebuie să-ți asigure un confort, trebuie să fie pe gustul tău”, a dezvăluit Mihai Petre pentru storia.ro
Mario Fresh și Alexia Eram sunt împreună de la vârste fragede, iar acum au puțin peste 20 de ani, însă cei din jur îi vor căsătoriți. Dificultățile întâmpinate de-a lungul timpului nu au influențat deloc, spune artistul, decizia de a-și legaliza povestea de iubire. Mario pune punctul pe „i” și vorbește despre mult-discutatul subiect, nunta cu fiica Andreei Esca.
Iar Ami pare să fi găsit cheia succesului pe plan muzical! Cu toate acestea, artista a avut momente în care și-a pus o mulțime de întrebări, chiar dacă parcursul ei a fost doar ascendent. Incertitudinea își făcuse loc în sufletul artistei, iar mintea nu o mai lăsa să se bucure de reușitele sale.