Ce ingrediente conține pizza congelată din Lidl sau Kaufand, de fapt. Românii nu se uită la etichetă!

Publicat: 27/10/2024 | 14:26
Sursă Foto: Pixabay

Pizza congelată a devenit o alegere rapidă și gustoasă pentru mulți români în lipsa timpului pentru a găti. Disponibilă în multe sortimente și arome, aceasta este ușor de găsit în magazine precum Lidl și Kaufland, însă puține persoane se opresc să citească eticheta. Potrivit unui studiu realizat de InfoCons, ingredientele și conținutul nutrițional al acestor produse pot să surprindă.

Pizza congelată poate fi o alegere rapidă și gustoasă, dar e recomandabil să citim etichetele înainte de a cumpăra. Deși majoritatea produselor conțin ingrediente comune, variațiile în cantitatea de sare, zahăr și prezența aditivilor fac ca fiecare produs să aibă propriile particularități nutriționale, care pot influența sănătatea consumatorilor.

Ce ingrediente conține pizza congelată

Dintre cele 62 de tipuri de pizza congelată analizate de InfoCons, 96.77% au ca ingredient principal făina de grâu, ceea ce subliniază rolul acesteia ca bază de producție. Totuși, un produs a avut apa ca prim ingredient, iar un altul a pus pe primul loc mozzarella, marcând o excepție față de majoritatea produselor. Aproape 65% dintre tipurile de pizza analizate folosesc făina albă 480, iar câteva variante (3.22%) conțin făină de orez, fiind astfel potrivite pentru diete cu restricții.

În pizza congelată, cantitatea de sare variază între 0.7 g și 1.6 g per 100 g de produs, iar zahărul, între 1.2 g și 7.5 g la aceeași cantitate. Aceasta reflectă o variabilitate semnificativă între produsele de pe piață și sugerează necesitatea unei atenții sporite la etichete pentru cei care doresc să-și mențină o dietă echilibrată.

Conform studiului InfoCons, aditivii alimentari sunt omniprezenți în aceste produse, 74.19% din pizza congelată analizată conținând cel puțin un aditiv (E-uri). Mai precis, 65.22% din produse includ Nitrit de Sodiu (E250), un conservant folosit pentru a păstra culoarea și a preveni dezvoltarea bacteriilor. În plus, 58.7% din sortimente conțin Amidon Modificat (E1422), iar 47.83% includ Ascorbat de Sodiu (E301), care ajută la stabilizarea culorii și la prelungirea duratei de valabilitate.

Pe lângă cele menționate, un alt aspect interesant este numărul ridicat de calorii per porție în multe sortimente de pizza congelată. Multe dintre acestea pot depăși 250 de calorii la 100 de grame, ceea ce înseamnă că o pizza întreagă poate ajunge cu ușurință la 800-1000 de calorii sau chiar mai mult. Astfel, pentru cei care sunt atenți la aportul caloric zilnic, este bine de știut că acest tip de produs poate fi destul de consistent.

Citește și: SINGURA BĂUTURĂ CARE FACE MINUNI PENTRU CREIER, POTRIVIT MEDICULUI NEUROCHIRURG VLAD CIUREA