Invitat în cea mai recentă ediție a emisiunii Dan Diaconescu Direct, Gabriel Fătu a făcut dezvăluiri neștiute despre viața lui. Printre numeroasele subiecte dezbătute, actorul a vorbit despre copilărie, dar și despre impactul imens pe care maestrul Florin Piersic l-a avut asupra vieții lui. Iată ce a spus!
Gabriel Fătu, un actor iubit de poporul român, și-a adus aminte cu drag de perioada în care se afla pe băncile școlii și nu era foarte bun prieten cu învățătura, dar și de momentul în care Florin Piersic i-a spus o vorbă pe care nu o va uita niciodată.
Dan Diaconescu a deschis subiectul în momentul în care l-a citat pe maestrul Florin Piersic. La auzirea acestui nume important pentru el, Gabriel Fătu a mărturisit că celebrul actor l-a desemnat cel de-al treilea copil al lui, iar asta nu poate fi altceva decât o onoare pentru el. De asemenea, Fătu a mărturisit că nu știe în ce direcție s-ar fi îndreptat viața lui dacă nu l-ar fi avut alături pe Florin Piersic, având în vedere lipsa de interes pe care o avea pentru învățătură. Ajungând la acest subiect, actorul a povestit cu drag despre anii copilăriei, notele pe care le avea, dar și despre profesorii care i-au rămas întipăriți în minte.
Dan Diaconescu: El este Gabriel Fătu, actor, știu că nu pare. Cum să joace ăsta Hamlet, dar e un actor foarte bun. Așa a zis Piersic?
Gabriel Fătui: Nu mai țin minte, dar țin minte altceva care m-a marcat și m-am tot întâlnit cu domnul Piersic pe la diverse evenimente. Am fost anul trecut, cred, cu soția la TNB, juca „Străin în noapte” înainte să aibă problemele pe care le-a avut de sănătate și ne-a dat ultima carte pe care a scris-o, am făcut poze în cabină și mi-a zis, Fătu meu, noi trebuie să facem ceva împreună în viața asta cât mai sunt, să jucăm o piesă împreună și zic, de când vă aștept? Și mi-a zis atunci ceva foarte emoționant și mi-a zis, Fătu meu, am doi băieți, Daniel și Florinel și te declar al treilea copil al meu. Și vă dați seama, a fost pentru mine așa să-mi spună Florin Piersic asta.
Dan Diaconescu: Care e descoperitorul cumva al dumneavoastră și…
Gabriel Fătu: Eu acum mă întreb dacă domnul Piersic în ziua aceea nu era la TVR și dacă nu vedeam acea emisiune. Și nu că mă întreb, vă întreb. Oare mai ajungeam aici? Că n-aveam de gând, repet, n-aveam de gând să dau la nicio facultate. Nici nu prea învățam la școală. De exemplu, matematică n-am înțeles. Deci n-am înțeles, neam. Aveam un profesor de matematică. Dacă mă vede de la Topolog sau dacă îi spune cineva. Venea, ne umplea tabla de formule. Și întrebam, domnul profesor, de unde ați scos aia? Și el zicea, din burtă. Vezi ce burta am? Deci n-am înțeles matematica, n-am înțeles fizica. Aveam un profesor de fizică care era foarte dur. Și când se uita la… nu înțeleg acum la școală cum copiii în clasă se urcă pe mese, trag de profesori și n-au nicio autoritate. Deci nu mișca musca în clasă. Venea, scria, răspundeai, se uita la tine, înghețai…Și țin minte că odată, nu știu ce am zis, dar fără să vreau, am comentat ceva. Și a zis, Fătu? Și am zis, da. Și a venit așa la mine, deci mi-a dat o palmă de mi-a sărit capul. Și vă dați seama că n-am avut curaj să mă duc acasă să spun mamei că m-a bătut, că dacă îi spuneam mamei că m-a bătut profesorul la școală, zice, de ce te-a bătut? Am râs în un oră sau… Mă mai bătea și mama. Și atunci… Nu știu dacă era frică, dar era și respect și frică. Și… cu toate astea n-am învățat nici fizică, dar îmi plăcea să citesc. Citeam la literatură, citeam la istorie, citeam la geografie și îmi plăceau foarte mult biografiile, de exemplu, astea la literatură.
Aveam și șapte, și opt, și cinci, dar am și patru, am doi, am note de doi multe. Și vă dați seama, am zis, iar mă întorc la Florin Piersic, dacă iau bacul, dau la teatru. Știți cu cât am luat eu bacul?
Dan Diaconescu: Nu știu.
Gabriel Fătu: Că tot era o modă… Cine a luat BAC-ul? Cine a făcut? Am luat BAC-ul pe bune. Am făcut liceul agricol la Topolog Tulcea și am luat la BAC 7,05.
Dan Diaconescu: Felicitări!
Gabriel Fătu: Pentru că trebuia să dau matematică și nu știu ce, dar aveam opțiunea să dau și sport. Și am dat sport. Și am avut vreo două luni când am alergat pe acolo, pe câmp, fugeam pe câmp ca să… vă dați seama, o mie de metri dacă nu te antrenezi un pic. Și am… 1000 de metri rezistență, 1 km și din asta viteză 50 de metri. Și am luat notă mare la sport, la română, că citeam la fel și cred că am dat și fizică, dar la fizică dezastru. Dar am luat cu greu 7,05 la BAC. Am dat pe urmă 4 ani consecutivi la facultate și la licență la facultate, la teatru. Cât credeți că am luat? 9.75 pentru că am avut… 10, 10, 10, 10 și la istoria teatrului, un profesor pe care l-am urât maxim, dar l-am iertat, mi-a dat 9 și mi-a stricat media. Aș fi putut să iau la licență 10, pornind de la un liceu agricol cu o medie de BAC 7,05.