Ce i-au răspuns cei de la Glovo unei cliente nemulțumită că mâncarea a întârziat: „Șoferul ți-a livrat comanda în parcarea în care te-a găsit vomitând. Sper că..”
Să comanzi mâncare prin diferite aplicații a ajuns să fie un obicei la ordinea zilei, mai ales dacă nu ai timp să gătești sau, pur și simplu, îți dorești altceva față ceea ce ai în frigider.
Însă, nu de puține ori s-au întâmplat tot felul de lucruri neplăcute atunci când ai hotărât să comanzi mâncare printr-un astfel de serviciu. Comanda greșită, cuvinte nepotrivite din partea livratorului, orice a fost posibil.
Dar, te-ai gândit vreodată că se poate întâmpla ca și cel care comandă să se poarte urât cu cel care livrează? Sau să îi lase o recenzie foarte proastă deși livratorul și-a îndeplinit sarcina foarte bine?
Iată ce i-au răspuns cei de la Glovo unei cliente nemulțumită că mâncarea a întârziat!
”Dacă ai de gând să îți comanzi mâncarea în miezul nopții în timp ce ești beat, măcar așteaptă până se face dimineața și ești treaz ca să lași o recenzie proastă! Este doar o regulă de obișnuită, dar unii oameni par să fi sărit peste această lecție la școală! Lily, (n.r. femeia care a lăsat o recenzie proastă) de exemplu, abia aștepta să lase o recenzie proastă. Din nefericire pentru ea, întreaga ei plângere a devenit nulă din cauza aceast: se pare că nu numai că era beată când a sosit șoferul de livrare, dar și vomita afară!”
Așadar, chiar dacă uneori te confrunți cu ceva greșit atunci când aștepți să primești mâncare și îți dorești să lași o recenzie proastă, analizează imaginea în asamblu, adică gândește-te de două ori dacă acea recenzie proastă chiar trebuie scrisă.
Un curier de la Glovo a fost bătut de un client
Ziua în amiaza mare un curier de la Glovo a fost bătut de un bărbat, chiar în scara blocului. Curierul Glovo a predat comanda la domiciliul bărbatului agresiv, iar după înmânarea pachetului, angajatul a vrut să vadă dacă mâncarea a fost plătită cash sau card. Partenera bărbatului agresiv a fost cea care a primit pachetul cu mâncare.
În momentul în care i-a spus să aștepte pentru a verifica pe aplicație cum este plătită comanda, femeia i-a închis ușa în nas, moment în care a rugat-o să aștepte.
Într-o fracțiune de secundă, bărbatul violent a ieșit din apartament și a început să dea în angajatul Glovo fără milă. Înspirat, bărbatul agresat a reușit să filmeze întâmplarea, iar imediat cum a părăsit scara blocului a sunat la poliție.