Oana Roman a fost luată prin surprindere de fiica sa. La doar 10 ani, Isabela a avut grijă să îi pregătească mamei sale o surpriză de proporții și s-a descurcat singură, fără nici un ajutor. Vedeta a rămas fără cuvinte atunci când a văzut ce i-a pregătit fetița. Oana Roman nu s-a abținut și a lăudat-o în mediul online.
După despărțirea definitivă de Marius Elisei, Oana Roman a rămas doar alături de fiica sa și încercă să îi ofere acesteia tot ce are nevoie. Mai mult, vedeta se chinuie din răsputeri să o facă pe Isabela să se simtă cât mai bine și să nu resimtă dur absența tatălui, care pare că refuză să mai comunice cu ea. Însă, se pare că și micuța este destul de atentă la nevoile mamei sale, iar recent i-a pregătit acesteia o surpriză ce a lăsat-o fără cuvinte.
(CITEȘTE ȘI: OANA ROMAN, INCIDENT BIZAR PE STRĂZILE DIN CAPITALĂ. CE S-A ÎNTÂMPLAT CÂND O NECUNOSCUTĂ S-A APROPIAT DE EA)
Recent, Oana Roman le-a povestit fanilor din mediul online cum fiica ei a reușit să o impresioneze aproape până la lacrimi. Se pare că fetița, în vârstă de 10 ani, s-a gândit că mama ei are nevoie de un moment de relaxare, așa că nu a ezitat și s-a pus pe treabă.
Mai exact, singură, din propria inițiativă, micuța a aranjat o cină la restaurantul preferat al mamei ei. Aceasta a pus mâna pe telefon, a făcut rezervare, iar apoi și-a condus mama la locul cu pricina. Iar ca tacâmul să fie complet, întreaga masă a fost plătită din banii micuței.
Oana Roman a fost impresionată de surpriza pe care fiica sa i-a pregătit-o și s-a arătat copleșită. Aceasta s-a declarat o mamă cu adevărat norocoasă și a fost emoționată de eforturile pe care Isabela le-a depus pentru a o face fericită.
„Voiam să vă povestesc că Isabela a sunat, la 10 ani, a rezervat masă la un restaurant care știe că mie îmi place foarte tare și m-a invitat în seara asta la restaurant. Nu mi-a spus unde venim, mi-a pus adresa pe Waze și am venit direct aici.
Și, da, a rezervat singură masa și plătește singură, pentru că are banii ei. Deci pe mine nu mă scot la masă prietenele și nici vreun bărbat, mă scoate la masă și îmi face surpriză fetița mea cea minunată. Sunt binecuvântată, ceea ce vă doresc și vouă”, a povestit Oana Roman, în mediul online.
Cele două au luat masa la un restaurant libanez și s-au bucurat de timpul petrecut împreună. Oana Roman și fiica sa au o relație frumoasă, iar astfel de momente petrecute împreună sunt de neprețuit pentru cele două.