Ce i-a spus Gina Basoc soțului ei înainte să moară. Ultimele cuvinte ale șefei de tren: ”Mi-a zis că pleacă”

Publicat: 27/03/2023 | 07:48

Soțul Ginei Basoc a dezvăluit care au fost ultimele cuvinte pe care i le-a spus partenera sa, înainte de a pleca la serviciu și de a-și găsi sfârșitul. Bărbatul este încă în stare de șoc și încearcă să înțeleagă cum a putut avea loc o astfel de tragedie.

Gina Basoc era șefă de tren și avea 53 de ani. De mai bine de 18 ani era angajata CFR și mergea la muncă, în fiecare zi, cu trenul. Din păcate, sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, un accident teribil i-a curmat viața.

VEZI ȘI: Directorul CFR se scuză, după ce în urma accidentului feroviar de la Fetești zeci de copii au rămas blocați în tren: „Și de ce mă întrebați pe mine?”

Ce i-a spus Gina Basoc soțului înainte de a muri

Tragedia a lovit o familie din Galați sâmbătă seară, după ce o locomotivă care urma să fie conectată la garnitură a lovit în plin un vagon în care se aflau mai mulți pasageri. Gina Basoc este șefa de tren care s-a stins imediat ce a ajuns la spital din cauza unei plăgi penetrate la nivelul gâtului și a unei fracturi deschise la nivelul tibiei.

Soțul femeii a făcut primele declarații după moartea ei, explicând cum a decurs ultima conversație pe care au avut-o înainte de tragedie. Se pare că cei doi au vorbit ultima dată chiar sâmbătă dimineața, când Gina se pregătea să plece la muncă. Ulterior, bărbatul a primit un telefon de la familie în urma căruia a aflat că soția sa s-a stins din viață.

„De la spital am aflat și eu. Eu muncesc la București și m-a sunat tatăl meu și sora mea. La 2:00 am ajuns acasă. Se înțelegea foarte bine cu colegii, cum se mai fac în trei schimburi de ture. Am sunat-o cu camera și am vorbit cu ea. A zis că a făcut mâncare, au stat la masă, au strâns masa și cam atât. Da, mi-a zis că la cinci pleacă cu trenul la serviciu”, a spus soţul Ginei Basoc.

NU RATA: Principalul suspect in cazul accidentului feroviar de la Carcea este un fost angajat CFR!

Incidentul ar fi avut loc din cauza neatenției mecanicului din locomotiva ce urma să fie cuplată. Bărbatul ar fi intrat cu 30 de kilometri pe oră în garnitura care se afla în fața sa, moment în care a lovit în plin vagonul. Gina Basoc a suferit cinci stopuri cardio-respiratorii, urmând să își dea ultima suflare la spitalul la care a fost dusă de urgență.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult