Pe pagina sa de socializare, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj în care spunea că românii nu citesc destul. Sub sloganul ”E timpul să citim”, președintele i-a invitat pe români să citească măcar o pagină pe zi.
România trebuie readusă printre marile culturi ale Europei, a scris președintele Iohannis pe Facebook, considerând că – din nefericire – românii nu citesc atât cât ar trebui.
”Lumea aparține celor care citesc, pentru că atunci când citești o carte e ca și cum ai ține un vis între palme. Noi, românii, însă, nu citim destul. Așa că vă invit să alegeți o carte pe care o îndrăgiți, să citiți o pagină și să nominalizați un prieten, un coleg sau chiar întreaga familie să facă la fel. Folosiți #timpulsăcitim și hai să readucem România printre marile culturi ale Europei, cele care citesc”, a scris Klaus Iohannis.
Pe pagina de Facebook a Partidului Social Democrat a apărut și un răspus la postarea președintelui Iohannis. Acesta este nominalizat să citească legea fundamentală, Constituția României.
”Îl nominalizăm pe Klaus Iohannis să citească legea fundamentală, Constituția României. #timpulsacitim P.S.: Și dacă nu poate citi decât o pagină, o recomandăm pe cea cu atribuțiile Președintelui”, este mesajul postat în mediul online.