Pasiune. Fostul fotbalist i-a povestit Roxanei Ciuhulescu despre cum e sa fii microbist la volan In editia de sambata a Pro Motorului, Rica Raducanu isi va prezenta noul autoturism de teren, Hyunday Santa Fe, si va dezvalui ce anume a contribuit la alegerea culorii acestuia. Fostul portar i-a marturisit vedetei Pro Motor, Roxana Ciuhulescu, ca singura lui optiune a fost visiniul. Fan infocat al Rapidului, Rica a stiut de la inceput ca va conduce un autoturism mare in culorile echipei sale favorite, asa ca nu a stat prea mult pe ganduri. Dotata cu un motor diesel de 2l, cutie manuala cu 5 trepte, aceasta masina este, dupa cum spune proprietarul sau, „fata” din viata lui Rica, „sensibila si iute”. Roxana Ciuhulescu a mai aflat ca prima masina a rapidistului a fost un Volkswagen, pe care si l-a achizitionat din Germania si pentru care a platit 18.00 de marci. Apoi a urmat o Dacia 1310, un Ford Capri si doua Santa Fe. In ceea ce priveste popularele marci Audi, BMW sau Mercedes, Rica Raducanu a declarat ca acestea sunt, in opinia lui, pentru tineretul dornic de viteza si fite. Pentru el, suficienta este o masina de teren, mai ales ca are 62 de ani si 1,90 metri inaltime. Iar masina lui visinie este tot ce si-a dorit. Rica a marturisit timid ca fetele ii mai fac din cand in cand cu ochiul cand il vad la volanul ei. (S.I.)