Nu a vrut să vorbească în limba rusă cu șoferul! Este vorba despre un inspector de patrulare din Republica Moldova, care a găsit în neregulă un șofer care conducea. L-a oprit, dar din mașină a început să se audă limba rusă.
Șoferul era din Vulcănești și a solicitat să i se explice în limba rusă care sunt regulile de circulație pe care le-a încălcat. Polițistul l-a refuzat, precizând că acesta vorbește doar în limba de stat.
https://www.facebook.com/gagauzinfo/videos/228662578064665/?t=2
Imaginile video au fost publicate de Gagauzinfo.md, citat de extranews.ro. care relatează că incidentul a avut loc 12 ianuarie în raionul Cimișlia. Inspectorul de patrulare i-a spus șoferului că din moment ce acesta este cetățean al R. Moldova, este obligat să înțeleagă limba de stat: „Eu înțeleg limba rusă, dar nu sunt obligat să discut cu dvs în limba rusă. Sunteți cetățean al R. Moldova, vorbiți în limba de stat”.