Mioara Roman a fost înmormântată luni, 26 februarie, la cimitirul Reînvierea. Unele persoane prezente au făcut dezvăluiri despre fosta soție a lui Petre Roman. Astfel a ieșit la iveală și visul pe care aceasta l-a avut cu doar două zile înainte să se stingă din viață.
Fosta jurnalistă a lăsat multă durere în urma sa. Cei care au cunoscut-o și au iubit-o au mers să o conducă pe ultimul drum. Oana și Catinca, fiicele Mioarei Roman, au avut grijă ca înmormântarea să fie la cel mai înalt nivel, cu limuzină de lux și colivă cu foiță de aur.
Totuși, atenția a fost îndreptată către multitudinea de flori albe. Chiar și sicriul a fost în aceeași nuanță. Gabriela Lucuțar, patroana de pompe funebre, a dezvăluit că nimic nu a fost ales la întâmplare. Aceste detalii au avut legătură cu visul pe care fosta soție a lui Petre Roman l-a avut înainte să moară.
Gabriela Lucuțar, supranumită ”Regina Întunericului”, a fost cea care s-a ocupat de funeraliile Mioarei Roman. Pentru ca totul să fie perfect, a discutat chiar și cele mai mici detalii cu Oana Roman. Cele două au pus totul la punct cu câteva luni înainte, atunci când fosta jurnalistă a fost internată de urgență la spital.
Oana Roman și-a dorit ca totul să fie alb la înmormântare, însă nu a ales la întâmplare această nuanță. Femeia de afaceri a povestit că fosta soție a lui Petre Roman iubea florile albe, iar înainte să își dea ultima suflare a avut un vis surprinzător.
„Mama Oanei era o elegantă. A trăit atât de decent și ea iubea florile albe (…). Și ea a și visat lucrul acesta. A visat flori albe, multă verdeață, chiar cu două zile înainte să se întâmple evenimentul…
Și atunci am hotărât să fie totul alb. Sicriul alb, nu știu, a fost ceva venit de undeva. De unde, nu știu… A fost ceva ca noi să alegem sicriul alb”, a declarat Gabriela Lucuțar, potrivit Ego.ro.
Gabriela Lucuțar a oferit mai multe detalii surprinzătoare despre organizarea funeraliilor Mioarei Roman. ”Regina Întunericului” a explicat ce s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte de înmormântare. Patroana firmei de pompe funebre a primit un telefon de la Oana Roman în timp ce orna coliva. Vedeta a început să plângă, iar atunci a avut loc o situație care ar putea fi interpretată sub forma unui semn divin. Femeia de afaceri susține că foițele de aur au început să se așeze precum niște lacrimi.
„Toată organizarea a decurs absolut perfect, pentru că m-a ajutat și doamna Mioara. Ei întotdeauna mă ajută și îmi dau inspirație și îmi spun tot ce trebuie să fac eu. Noi, acum două luni de zile, eu și Oana, atunci când, de urgență, a fost internată mama ei la spital, am pus la punct toate detaliile. Dumnezeu nu a vrut să o ia atunci, pentru că nu își îndeplinise misiunea. Eu consider că toți suntem aici, până ne ia Dumnezeu, că avem o misiune de îndeplinit. Ea a mai avut o misiune de îndeplinit, dar asta o să vă spună Oana la momentul potrivit.
(…) Culoarea florilor a ales-o Oana, a vrut să fie totul alb. Și sicriul a vrut să fie alb. Trebuie să vă spun că la momentul la care am ornat coliva și m-am hotărât eu să fac colivă cu foiță de aur, Oana m-a sunat dimineață, eu ornam, și a început să plângă. Îmi povestea ce va face astăzi, la momentul la care își va lua la revedere de la mama. Și eu aș fi vrut ca ornarea colivei să fie într-un alt mod. Dar atunci când Oana plângea, foițele de aur se așezau precum niște lacrimi, fără ca eu să le așez în niciun fel”, a spus Gabriela Lucuțar.