Sărbătoare mare în familia lui Adrian Mutu! Fiul său, Tiago, a împlinit 6 ani, iar fostul mare fotbalist i-a pregătit o surpriză la care nimeni nu se aștepta. Totul s-a petrecut chiar pe terenul de fotbal.
Fiul cel mic al lui Adrian Mutu a împlinit 6 ani. Tiago a avut parte de o surpriză uriașă din partea tatălui său, direct pe terenul de fotbal. Fostul mare sportiv i-a adus băiatului său un tort delicios, la antrenamente, pe care i l-a oferit în văzul tuturor. Momentele emoționante n-au trecut fără să fie imortalizate și postate pe internet. Antrenorul Rapidului a ținut să transmită și un mesaj: ”La mulți ani, Tiago ! Îți doresc să fii un bărbat cinstit, loial, devotat și curajos. Să nu-i lași niciodată pe cei apropiați și să-i ocrotești mereu cu grija și iubirea ta. Fie ca tot ce-ți dorești sa devină realitate!”.
Mezinul familiei a călcat pe urmele tatălui și își dorește să ajungă un mare fotbalist. Este sportiv de mic și face antrenamente, să ajungă la performanțe uriașe.
CITEȘTE ȘI: ABIA ACUM A RECUNOSCUT! CE RELAȚIE ARE, DE FAPT, ADRIAN MUTU CU FIUL SĂU: „NU SUNT TOATE BUNE ȘI FRUMOASE”
Adrian Mutu a trăit o frumoasă poveste de dragoste alături de Alexandra Dinu, în urmă cu ani buni. Cei doi s-au despărțit la scurt timp după ce au făcut pasul cel mare. Actrița l-a făcut tată prima dată pe legenda fotbalului românesc, când l-a născut pe Mario, acum 20 de ani. Sportivul s-a căsătorit apoi cu Consuelo Matos Gomez, care i-a oferit două fete, Maya și Adriana, de 14 și 16 ani. Cei doi au fost căsătoriți timp de 8 ani, iar în 2013 s-au despărțit. Antrenorul Rapidului a cunoscut-o pe Sandra, cu care este împreună din 2015. Aceasta l-a adus pe lume pe Tiago, mezinul familiei, care vrea să ajungă un mare fotbalist, așa cum a fost tatăl său.