Ce făceau Victor Slav și Sofia cu câteva ore înainte de reținerea lui Alex Bodi. Bianca, determinată plece din țară cu tot cu fiica sa. VIDEO
Imediat după ultima despărțire de Alex Bodi, cel care a fost reținut, miercuri, de DIICOT, în timpul unei acțiuni de destructurare unor rețele de trafic de persoane, cămătărie, trafic de droguri de mare risc, Bianca Drăgușanu a plecat din țară, în Dubai, cel mai probabil pentru a scăpa de bărbatul, bănuit că ar fi abuzat-o fizic repetat.
Aflată în Dubai, alături de prietena sa bună Ramona Gabor, Bianca le-a zis fanilor săi că se simte atât de bine acolo încât este hotărâtă să își ia fiica, pe Sofia, și să se mute acolo. În prezent, copila se află în grija tatălui ei, așa cum fac dovadă imaginile publicate de actor pe rețelele de socializare.
Citește și: Avem imagini cu perchezițiile care au loc ÎN ACEST MOMENT la vila soțului Biancăi Drăgușanu!
„Vreau să vă dau o știre bombă. Vin acasă, o iau pe Sofia și mă întorc în Dubai. Pentru că viața în Dubai chiar este ca în Rai. Abia aștept să vin să-mi iau copila și să stăm aici un timp, așa cum ne place nouă. Abia aștept! Sofia, vine mami după tine! Te iubesc! Ne vedem în curând.” , a spus Bianca Drăgușanu pe Instastory.
Ce făcea Sofia în tot acest timp
Coincidență sau nu, cu doar câteva ore înainte de aceste declarații făcute de Bianca, Victor Slav a postat, tot pe Instagram, un video cu fiica sa, în timp ce se joacă, fără să știe ce va urma în viitorul apropiat.
Acum rămâne de văzut dacă Sofia va rămâne sau nu în România și ce decizie va lua mama ei, având în vedere că bărbatul care o teroriza riscă să ajungă după gratii.
De ce a fost reținut Alex Bodi
DIICOT a făcut percheziții în vila lui Alex Bodi, care este suspectat de legături cu rețelele mafiote. Fostul iubit al Biancăi Drăgușau mărtuisea, în trecut, că reușește să câștige bani din afacerile făcute cu asociatul lui, Joseph. Bărbatul de origine cehă se ocupă cu criptomonede și ar fi deținut mine de aur în Africa.
După ce au ieșit din penitenciar, în scurt timp, la gruparea infracțională au aderat alți 12 suspecți împreună cu care au recrutat și alte victime, le-au transportat și adăpostit în state occidentale (Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Elveția), și le-au constrâns să practice prostituția în favoarea lor, în diverse cluburi de profil.
Conform DIICOT, victimele care, după ce erau transportate în străinătate, refuzau să practice prostituția erau sechestrate și supuse unor violențe extreme. De asemenea, unele dintre ele au fost vândute altor traficanți în scopul exploatării. O mare parte din sumele de bani obținute de către membrii grupării ajungeau la liderul interlop.
Nu rata: Bianca Drăgușanu, decizie radicală după ce a fost acuzată că și-a abandonat fetița
This browser does not support the video element.