Ce făceau Andra și Eva în baie, în toiul nopții. Cătălin Măruță le-a surprins în ipostaze rare!
Cătălin Măruță le-a surprins pe Andra și Eva într-o ipostază haioasă, chiar în toiul nopții. Imediat după ce s-a terminat concertul de Crăciun, cele două au avut nevoie de o baie pentru a scăpa de coafura spectaculoasă cu care și-au dat fanii pe spate. Andra a făcut furori pe scena de la Opera Națională din București, iar alături de ea a cântat și Eva, spre bucuria tuturor spectatorilor.
Se pare că viața de artist nu e deloc ușoară, sau cel puțin asta a înțeles Eva după ce a cântat cu Andra la Opera Națională. Cele două au făcut o atmosferă pe cinste, însă atunci când au ajuns acasă și-au dat seama că…au o problemă! Deși era trecut de miezul nopții, cele două nu păreau deloc epuizate, așa că s-au pus pe ceva treabă. Bine, dacă stăm să urmărim imaginile, ne dăm seama că Andra a fost cea care a făcut mai multe, căci micuța Eva a fost, de fapt, răsfățată.
Eva Măruță a întâmpinat o „problemă” în miez de noapte, după concertul de la Opera Națională
Pentru că trebuia să arate la fel de bine ca mama sa, Eva a fost și ea coafată la concert. Însă, produsele pentru păr nu i-au creat prea mare confort, așa că fiica lui Măruță a avut nevoie de o baie zdravănă, dar și de un masaj capilar pe măsură. Toate aceste lucruri făcute bineînțeles, de Andra. Cătălin Măruță nu s-a putut abține și a imortalizat imediat întregul moment printr-un clip video. Andra se demachiase deja și își prinsese părul în coc, iar Eva care deși era obosită, a refuzat să doarmă cu lipiciul și fixativul care i se prinseseră în păr. În timp ce Andra îi spăla părul evei, cei doi au purtat un dialog tare haios.
Cătălin Măruță: Vedetele, la 1 noaptea, după concert.
Eva: Am lipici în păr, efectiv am lipici în păr de la diamantele alea.
Cătălin Măruță: Dar e 1 noaptea și în loc să ne odihnim, asta facem? Deci nu-i ușoară viața de artist, Eva, nu?
Eva: Nu, nu-i ușoară, dar eu tot vă recomand chiar dacă e prea greu.
Cătălin Măruță: Și mami, de pe scenă, a coborât să facă masajul de seară…Vă iubesc!
This browser does not support the video element.