Sunt faimoase momentele din primele turnee Guns'N'Roses, cand chitaristul Slash se ascundea in spatele amplificatoarelor ca sa vomite, deoarece bause prea mult. Nu ne asteptam insa de la diva Lady GaGa (26 de ani) sa nu-si poata stapani reactiile organismului, mai ales cand e pe scena.
Cantareata le-a dezvaluit fanilor sai pe Twitter: „Show-ul din Tokyo a fost primul la care n-am vomitat in acest turneu”, explicand ulterior ca ajungea sa „dea la boboci” din cauza coregrafiilor complicate. Miscarile de dans din turneul mondial „Born This Way Ball” ii solicita intr-atat corpul artistei, incat acesteia i se face rau adesea si vomita in pauzele dintre piese.