Ce face iubitul Alexiei Eram în timp ce ea e la America Express. Mario Fresh trăiește viața la intensitate maximă alături de… profesioniști

Publicat: 12/07/2023 | 17:50

Mario Fresh și Alexia Eram sunt împreună de mai bine de șase ani, iar relația lor pare că merge cât se poate de bine. Însă, în ultima perioadă cei doi au fost despărțiți. Alexia a plecat alături de fratele său în aventura America Express, așa că artistul a rămas singur acasă. În lipsa iubitei sale, Mario Fresh pare să caute senzații tari. Unde a fost văzut cântărețul?

Fiica Andreei Esca și Mario Fresh trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mult timp. Relația celor doi a început la o vârstă fragedă și deși nimeni nu credea, iată că de mai bine de șase ani sunt împreună. Cei doi își petrec majoritatea timpului împreună, iar momentele în care au stat mai mult timp despărțiți au fost destul de puține.

(CITEȘTE ȘI: MARIO FRESH, LIBER CA PASĂREA CERULUI! CE PLANURI ARE ARTISTUL PENTRU SĂPTĂMÂNILE ÎN CARE ALEXIA ERAM ESTE PLECATĂ LA AMERICA EXPRESS: „VOR TRECE FOARTE REPEDE” )

Ce face Mario Fresh în lipsa Alexiei Eram

La finalul lunii mai, cele nouă echipe curajoase, printre care se numără Alexia Eram și fratele ei, au plecat în aventura America Express. Pentru mai bine de o lună, cei mai puternici, vor cutreiera pe Drumul Soarelui. Filmările emisiunii sunt în toi, iar Mario Fresh este de ceva timp fără iubita sa. Se pare că echipa formată din Alexia și Aris este una puternică, iar până acum nu a revenit în țară.

Așa că de mai bine de o lună, Mario Fresh este singur și pare că a pornit în căutare de senzații tari. Artistul și-a pus casca, a urcat în mașina de raliuri și a pornit încrezător pe traseu. Iubitul Alexiei Eram a fost protagonistul unei curse nebune, prin pădure, iar pedala de accelerație a fost apăsat până la podea. De această dată, Mario Fresh a fost copilot, însă cum adrenalina de pe traseu i-a surâs este posibil ca în curând să treacă la volan.

Mario Fresh, senzații tari în lipsa Alexiei Eram/ Foto: Instagram

Alexia Eram, aventură intensă în America Express

De aventură și de senzații la extrem are parte și Alexia Eram în America Express. Fiica Andreei Esca a făcut echipă cu fratele său, Aris, și au pornit încrezători în experiența de pe Drumul Soarelui. Iubitul tinerei a trăit și el povestea show-ului de la Antena 1, așa că înainte ca iubita să îi plece de acasă, Mario Fresh a avut grijă să îi dea câteva sfaturi utile.

A pus-o în temă cu tot ce avea nevoie să știe și a sfătui-o să se distreze cât mai mult și să se bucure de experiență în sine. În ceea ce privește competiția, sigurul sfat pe care Mario Fresh l-a avut pentru Alexia a fost să ia lucrurile pas cu pas și să se focuseze pe ce are de făcut.

„Mi-a dat câteva tips and tricks așa. M-a avertizat la ce să mă aștept, dar oricum nu este același lucru, pentru că mergem în alte continente. Mi-a spus să fiu cât mai calmă, cât mai răbdătoare, să fac pas cu pas fiecare misiune și să nu mă grăbesc. Pentru mine va fi un challenge, dar e bine, suntem o echipă, eu sunt cea mai nerăbdătoare și el este cel mai răbdător, mai calm”, a declarat Alexia Eram, înainte de plecarea în America Express.

(VEZI ȘI: PE ALEXIA ERAM O CUNOAŞTE TOATĂ LUMEA, DAR CU CE SE OCUPĂ ARIS? NOUL CONCURENT AMERICA EXPRESS VREA SĂ ÎŞI COPIEZE TATĂL)