Îl mai ții minte pe Gigel Frone? Fostul concurent de la Românii au Talent a vorbit, în cadrul unui interviu, despre modul în care își duce pasiunea mai departe, dar și despre problemele financiare pe care le-a întâmpinat. De altfel, a vorbit și despre planul sentimental. Iată mai jos, în articol, ce face vedeta de la Pro TV pentru bani, la vârsta de 55 de ani.
În urmă cu 11 ani, Gigel Frone avea să uimească publicul, odată cu participarea sa în cadrul emisiunii Românii au Talent de la Pro TV. Fostul concurent a fost pe „val” în anul 2012, reușind să își atragă o multitudine de simpatizanți. Deși nu se mai află în lumina reflectoarelor de ceva timp, fostul concurent de la RAT își urmează pasiunea. Cântă în continuare la diverse evenimente, însă, mărturisește el, în ultima perioadă se confruntă cu probleme de ordin financiar.
Ajuns la vârsta de 55 de ani, împliniți chiar pe 11 septembrie, Gigel Frone a mărturisit, în cadrul unui interviu, că duce o viață liniștită. Nu și-a găsit persoana care să-i fie „aleasa”, chitaristul mărturisind că lasă totul în voia Domnului. De altfel, a susținut că se axează pe proiectele noi și va organiza un târg, luna viitoare.
„Nu mi-am găsit aleasa inimii, m-am cam plictisit să tot caut, nu mi-am găsit nimic, când o vrea Dumnezeu. Am împlinit 55 de ani, dar nu e grav că sunt singur, nu sunt unicul burlac, din România, la vârsta asta. Alții au fost căsătoriți și acum sunt despărțiți, deci sunt tot singuri. Eu mă concentrez pe noile proiecte și apoi mai vedem cu viața personală. O să organizez un târg de afaceri, pe 6 octombrie, am proiecte de muzică ușoară, de modă și film”, a spus Gigel Frone.
Vezi și GIGEL FRONE, APARIŢIE ŞOCANTĂ PE REŢELELE DE SOCIALIZARE. CE GREŞEALĂ A PUTUT SĂ FACĂ
De asemenea, a mărturisit că, de ceva timp, nu a mai fost invitat la posturile de televizine și se gândește să revină în atenția publicului cu ceva nou. Cât despre partea financiară, fostul concurent de la Românii au Talent susține că nu este stabilă. Și-ar dori să aibă mai multe evenimente, la localuri, să meargă la petreceri, pentru a strânge bani. Nu are un onorariu fix. Chitara care îl însoțește peste tot are o adevărată valoare sentimentală. Instrumentul a fost primit din partea prezentatorului Cătălin Măruță.
„Chitara are o valoare sentimentală, mi-a dăruit-o Cătălin Măruță, la PRO TV, scrie Happy Hour pe ea, e cumpărată dintr-un magazin. E bună, e de calitate. Aș vrea să mai cânt prin localuri, la petreceri, ca să mai strâng și eu ceva bani, nu prea mă mai ajung cu banii.
Aștept invitații. Nu am un onorariu fix, mă socotesc eu cu cei care mă invită, în funcție de program, de locul desfășurării. Nu am mari secrete privind întreținerea vocii. Seara, înainte de culcare, mai beau câte un ceai calduț, de fructe”, a spus Gigel Frone, pentru Playtech Știri.
Sursă foto: capturi video YouTube