Ce face Dani de la Insula Iubirii când e în prezența ispitelor. Maria e fiartă: „Cam târziu să regreți”
Ediția emisiunii Insula Iubirii de marți, 23 iulie, a fost una plină de suspans și cu multe dezvăluiri neașteptate. Maria a avut o reacție tranșantă atunci când l-a văzut pe Dani în prezența ispitelor. Tânăra a fost dezamăgită atunci când și-a dat seama că iubitul ei s-a apropiat foarte mult de fetele de pe cealaltă insulă, în special de Mădălina. Mai mult decât atât, a făcut și o serie de mărturisiti neștiute despre partenerul său de viață.
Maria și Dani i-au uimit pe fanii emisiunii atunci când au dezvăluit că s-au despărțit de 37 de ori de-a lungul relației. Mai mult decât atât, la scurt timp după difuzarea primului episod, CANCAN.RO a intrat în posesia unor imagini în care tânăra apare bătută. Sursele noastre ne-au mărturisit atunci că, în urmă cu 5 ani. Dani ar fi lovit-o fără milă pe Maria pe motiv că nu i-ar fi plăcut tonul cu care aceasta i-ar fi vorbit. Totuși, au decis să își mai dea încă o șansă.
Cum a reacționat Maria atunci când l-a văzut pe Dani cu ispitele la Insula Iubirii
Maria și Dani nu s-au ferit să își exprime sentimentele de iubire la începutul emisiunii, însă lucrurile au început să devină tensionate odată ce s-a dat startul testului de fidelitate din Thailanda. În ediția din 23 iulie, concurentele au privit imagini cu partenerii lor, iar blondina nu a părut deloc încântată de ipostazele în care și-a văzut iubitul.
Concurenta s-a arătat dezamăgită de atitudinea lui Dani față de ispitele de pe insule. Mai mult decât atât, Maria a dezvăluit că Dani nu reacționează tocmai bine atunci când consumă alcool, însă a precizat că este sincer în acele momente.
„El la băutură nu reacționează urât, dar e sincer. Uneori e cam târziu să regreți. Am rămas puțin dezamăgită. Eu băgam mâna în foc că al meu nu o să facă, vorbe urâte și că e ispitit, că se topește. El își făcea planuri”, a spus Maria în cadrul emisiunii Insula Iubirii.
Totodată, Maria a vrut să lămurească și un alt aspect. Dani le-a povestit ispitelor că atunci când și-a cunoscut iubita a renunțat la pasiunea sa pentru snowboard. Acesta reușise să câștige chiar și câteva medalii la competiții.
„Eu stau în Predeal ea stă în Brașov. Și ieșeam cu băieții la curse și ca să ajung la curse trebuia să trec prin fața blocului. Eu în perioada aia umblam ca prostul, îi scriam, îmi dădeam seen. Eram obișnuit cu fetele să-mi răspundă. Am renunțat la snowboard pentru ea.”, le-a povestit Dani ispitelor.
Ei bine, în ciuda afirmațiilor făcute de Dani, Maria a mărturisit că nu i-a cerut niciodată să renunțe la pasiunea sa. Din contră, el nu mai practica acest sport dinainte să o cunoască pe ea.