La începutul anului 2022, Alina Sorescu (36 de ani) și Alexandru Ciucu (46 de ani) au depus actele de divorț. Cei doi au ales să se separe, după o relație de peste 12 ani și două fetițe minunate.
Deși această perioadă (divorț, avocați, emoții) este una extrem de dificilă, se pare că Alina Sorescu este o femeie puternică și face față cu brio provocărilor noi apărute din viața de mamă singură. Ba mai mult decât atât, artista a plecat și într-o binemeritată vacanță, într-o zonă superbă a României, prilej cu care Alina Sorescu postează fotografii superbe.
Recent, Alina Sorescu a împlinit 36 de ani, prilej cu care fanii săi i-au făcut numeroase urări. Chiar dacă trece printr-o perioadă dificilă, Artista recunoaște că este mai puternică decât ar fi crezut și încearcă să își crească fetițele frumos.
Alina Sorescu mărturisește faptul că fiecare an este diferit și susține că nu s-au produs schimbări. De ziua sa de naștere, artista s-a gândit la lucruri pozitive.
”Fiecare an e diferit, fiecare an este altfel în felul său. Am simțit solidaritatea oamenilor care mi-au fost alături în toate momentele. Acum, în perioada asta de vară, e mai liniște. Lucrurile merg așa cum au pornit, dar sperăm că într-o manieră firească, așa cum e firesc să fie acum. Nu există vreo schimbare între timp. Am vrut să fiu fericită de ziua mea, să mă gândesc că totul e bine și să iau partea bună a lucrurilor”, a spus artista într-o emisiune TV.
În plus, mărturisește cântăreața, că se consideră mai puternică decât credea și că observă schimbări în bine. De asemenea, în prezent, se află în vacanță cu fetițele sale.
”Am învățat despre mine că sunt mai puternică decât credeam. Am observat că lucrul ăsta se simte. Simte toată lumea schimbarea asta la mine, o schimbare în sensul bun. Am mai multă încredere că ceea ce simt eu că e bine. Îmi doresc să fiu bine, evident, că nimeni nu își dorește să plângă. Nu cred că e cineva să își dorească asta. Sunt și momente, iată, din care trebuie să înveți. Nu vreau să mă gândesc acum la regrete, deocamdată simt că e un moment din care trebuie să învăț. Mai vedem”, a mai spus Alina Sorescu.
”Tocmai am încheiat încă un sezon de emisiuni ‘Vorbeste corect’ la TVR, unde i-am învățat pe telespectatorii mari și mici să se exprime corect. Sunt vocea unui canal de YouTube de animații pentru copii și tot acolo sunt și gazda unui podcast de estetică medicală. Am comunități mari pe Facebook și Instagram. Am numeroase campanii de promovare de produse și servicii în care cred și pe care le recomand urmăritorilor mei. Iar ca artist, câștig și din drepturi de autor”, a mărturisit Alina Sorescu pentru Playtech.ro.