Silvana Rîciu a primit o rochie a Ilenei Ciuculete la parastasul cântăreţei. Darul "de suflet" a bucurat-o foarte tare pe cântăreaţa de muzică populară.
„Astăzi am primit un dar de suflet, o rochiţă a Ilenei Ciuculete, un dar pe care îl voi păstra cu sfinţenie toată viaţa mea. Ileana a fost prezentă de atâtea ori în emisiunile prezentate de mine de mulţi ani buni încoace, încât acest dar nu are cum să nu-mi fie foarte drag.
Îi mulţumesc lui Cornel Galeş, soţul artistei, că s-a gândit şi la mine! Abia am ajuns acasă şi am şi îmbrăcat rochiţa. M-am simţit astfel mai aproape de Ileana. Acum după pomana de 40 de zile sufletul ei s-a ridicat la cer şi sunt convinsă că de acolo de sus ne priveşte cu drag pe toţi cei care am preţuit-o…”, a scris Silvana Rîciu pe Facebook, arătându-le fanilor rochia primită.
„Wow… ce bine îţi stă. Foarte frumoasă este rochiţa. Şi tu de altfel. Dumnezeu să o odihnească”, i-a scris cineva. „Îţi stă bine, să o porţi cu plăcere şi multă dragoste”, i-a transmis şi o altă persoană Silvanei Rîciu.
Astăzi a avut loc parastasul Ilenei Ciuculete, la care au participat câteva sute de persoane. De parastas s-au ocupat Cornel Galeş şi fiii Ilenei Ciuculete, Mugurel şi Cristi Sfetcu.