Ce cuprinde meniul complet al micutului?
Asigura-i aportul de vitamine si saruri minerale necesar prin introducerea in alimentatie a salatelor, supelor sau ciorbelor din legume si zarzavaturi. Minimum o supa pe zi! Indiferent de anotimp, nu-i da creme pe baza de oua si frisca, daca sunt achizitionate din comert. La micul dejun nu trebuie sa-i dai paine cu gem, ci cu lactate sau preparate din carne. La pranz nu este bine sa-i dai sa manance doua feluri de preparate din glucide (cereale), cum ar fi supa de galuste si friptura cu garnitura din paste. Este mai sanatos sa-i inlocuiesti pastele cu legume. La cina, evita sa-i dai mancaruri care produc efecte digestive nefavorabile, precum iahnie de fasole, iaurt sau compot. „Se vor permite mancarurile precum tocaturi preparate la gratar, pe care le puteti fierbe in prealabil. Ouale se recomanda a fi servite ca omleta la cuptor si nu ca ochiuri sau prajite in ulei”, spune medicul pediatru Octavian Popescu.