Una dintre cele mai fericite zi din viaţa unei femei s-a transformat într-un adevărat coşmar. O tânără femeie în vârstă de 33 de ani a născut în luna martie, iar imediat după naştere a contractat o bacterie periculoasă.
Lindsey Hubley a născut în luna martie, în spitalul IWK Health Center din Halifax, Noua Scoţie. Imediat după ce a născut, femeia a contractat o bacterie. S-a plâns de dureri de stomac şi s-a întors la spital. Medicii au trimis-o acasă, spunându-i că are o simplă constipaţie. Proaspăta mamă dezvoltase, de fapt, fasciită necrozantă, o infecţie bacteriană rară, care distruge pielea şi ţesuturile moi de sub ea. În cele din urmă medicii i-au amputat braţele, picioarele şi i-au îndepărtat uterul.