Te-ai gândit vreodată ce conțin, de fapt, micii din meniurile de la Kaufland Grill? Sunt printre cele mai consumate preparate de clienți, însă nu toată lumea cunoaște ce compoziție au micii. Despre acest aspect a publicat o analiză chiar ANPC. Mai jos, în articol, regăsiți informațiile emise de autoritate, dar și prețurile pe care le plătesc clienții, pentru a se înfrupta din produsele comercializate de retailerul german.
Mulți români preferă rețeta clasică de mici, de carne tocată cu mirodenii și bicarbonat de sodiu. De altfel, se prepară ușor și pot fi savurați oricând și oriunde. Însă, această compoziție nu este menținută de toate entitățile care comercializează acest preparat delicios. De exemplu, iată mai jos ce conțin micii din meniurile de la Kaufland Grill.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a publicat o listă cu elementele care se regăsesc în micii din meniurile de la Kaufland Grill, dar și alți retaileri care comercializează astfel de produse.
Potrivit analizei efectuate de ANPC, s-au găsit arome la 40% dintre mitetii analizați. De altfel, ascorbat de sodiu și acid ascorbic s-au găsit la 32% dintre mici. Carminul și acetatul de sodiu s-au regăsit la 28% dintre mititei, iar la 20% dintre aceștia s-a descoperit nitrat de potasiu. Aroma de fum și monoglutamatul de sodiu au fost folosiți la 12% dintre micii analizați. Citratul de sodiu s-a regăsit la 8% dintre micii analizați. S-a descoperit un procent de 4% de acid citric, lactat de sodiu, procolor, superfrich și izoascorbat de sodiu.
De altfel, micii conțin și E-uri sau alți aditivi, precum: E120, E232, E262, E300, E301, E316, E325, E330, E331, E500 și E621.
Vezi și CÂȚI LEI COSTĂ 1 KILOGRAM DE ZAHĂR ÎN CARREFOUR ȘI ÎN KAUFLAND. CARE E MAI IEFTIN, DE FAPT
Clienții care merg să își cumpere mici de la Kaufland Grill plătesc prețuri diferite, în funcție de porții. DE exemplu, un meniu mediu costă 25 lei și include 8 mici. Un meniu mare costă 30 de lei și are 12 mici. Printre meniurile de la Kaufland Grill se numără și cel medium MIX, care conține sosuri, 4 mini și pui rotisat. Acesta costa 40 de lei (Glovo). De altfel, un meniu mare Kaufland Grill costă 60 de lei (Glovo), și conține sosuri, turing, 6 mici, pui la rotisor.
De altfel, o porție de cartofi prăjiți costă 4 lei. Un castravete murat sau o chiflă costă 1 leu. Un pui rotisat este 25 de lei.