Ce conțin, de fapt, faimoșii mici de la Obor! Nimeni nu a observat asta, deși totul este la vedere, fără ascunzișuri

Publicat: 24/04/2023 | 08:15

Micii din Obor nu mai au nevoie de nicio prezentare. Cei care au apucat să îi guste vorbesc despre mititei la superlativ și sunt mulți curioși să afle rețeta secretă după care sunt făcuți. Însă, surpriză, rețeta celebrilor mici nu este așa misterioasă precum ar crede unii. Dimpotrivă, se află la vedere, însă nimeni nu a observat-o până acum.

Adrian Rebenciuc, zis Hepaticus, a făcut celebrii mititei de la Obor. Cel care deține „Terasa Obor” se laudă cu cei mai buni mici, iar coda zilnică de clienți pare să confirme acest lucru. Toți cei care se înfruptă cu delicioșii mici vorbesc despre rețeta lor secretă și spun că ar da mult pentru a afla cum sunt preparați.

Ei bine, nu este nevoie să dea nimic la schimb, căci rețeta gustoșilor mici nu este un secret așa de mare precum îl consideră unii. Aceasta este afișată chiar pe geamul tarabei, în văzul tuturor, însă puțini sunt cei care au observat-o.

„Înaintea mea au fost și alții. A fost unul, celebrul Petria, care s-a retras, că-i în vârstă. Io sunt doar continuatorul. Io pun vită cu porc, că doar 15% din mușterii mănâncă oaie. E  o rețetă de-a mea, făcută cu un tip care are o fabrică «euro» de procesare a cărnii.

Nu, dom’le (n.r. rețeta nu e secretă), e pe geamul tarabei. Legea mă obligă. Io-s liniștit, am acte de proveniență. De aia îmi permit să fac spectacol aici, la Obor”, declara în urmă cu ceva timp, Hepaticus.

(CITEȘTE ȘI: CUM AU REACŢIONAT TURIŞTII STRĂINI, DUPĂ CE AU COMANDAT MICI LA COCOŞATU? „AM MÂNCAT ÎN LOS ANGELES ŞI ISRAEL, DAR…”)

Record de vânări

În fiecare zi are terasa plină, dar, în timpul pandemiei Hepaticus a reușit să atingă record de vânzări. Ideea producătorului de a da mici celor care s-au vaccinat a fost una briliantă, care i-a adus recunoaștere și la nivel internațional. Într-o singură zi, bărbatul a reușit să vândă 7.500 de mici.

„Ideea cu vaccinul a fost mai mult o caterincă. Vaccinarea a prins foarte mult. Vaccinul se făcea la 20 de metri. Oamenii credeau că la mine se face vaccinul. Căutau pe la dozator pe acolo, nu râde. Dădeam trei mici, două chifle și o apă. Asta-i deranja pe oameni, apa. Au mers vreo două, trei săptămâni. Aveam și pro vaccin și anti vaccin.

Nu a fost chiar gratis, la ce publicitate am avut. Nu mă gândeam niciodată că o să am 30 de televiziuni să stea la coadă acolo. Au fost și cei de la Reuters, zici că era Macron acolo :). Am ajuns și în New York Times.

Cei mai mulți mici am vândut în pandemie. De 1 mai, am dat 7.500 de mici. A fost o nebunie. Era să fiu linșat în ziua aia. A fost o adevărată nebunie”, povestea Hepaticus.

(VEZI ȘI: NU O SĂ-ȚI VINĂ SĂ CREZI! CÂT COSTĂ MICII DIN PIAȚA OBOR, ÎN 2023. PREȚURILE S-AU DUBLAT ÎN ULTIMII DOI ANI)