Ce conțin, de fapt, faimoasele sucuri Adria Cola sau Adria de portocale. Ingredientele naturale lipsesc aproape în totalitate

Publicat: 08/02/2024 | 16:38

Mulți români aleg să cumpere sucurile Adria pentru că prețurile sunt mult mai mici față de cele care aparțin altor branduri. Însă, ingredientele naturale lipsesc aproape în totalitate. Află, în articol, ce conțin, de fapt, Adria Cola sau Adria de portocale.

Sucurile acidulate sunt aproape nelipsite din casele românilor, însă aceste băuturi carbogazoase nu sunt deloc bune pentru organismul uman. Unele ingrediente pe care le conțin dăunează sănătății. Este o problemă semnalată de mult timp, iar cercetătorii au descoperit că dacă sunt consumate în cantități mari, sucurile cresc incidența bolilor metabolice. Iar în cele din urmă astfel de afecțiuni pot duce chiar și la deces.

Citește și: BĂUTURA CARE A TRIMIS-O PE ALEXIA ERAM PE PATUL DE SPITAL! A CONSUMAT-O ÎN EXCES ȘI A AJUNS PE MÂINILE MEDICILOR: „PREA MULT”

„Este o sinucidere lentă. Are trei inconveniente: zahărul, cofeina și aciditatea. Toate au efecte nocive. La acestea se adaugă și chimicalele, și conservanții. În niciun caz o băutură dulce nu poate fi superioară unei băuturi naturale, preparată în casă.”, a declarat, profesorul Gheorghe Andrei Dan, medic primar în cardiologie și medicină internă, în urmă cu câțiva ani.

Ce conțin, de fapt, Adria Cola sau Adria de portocale

Oamenii care nu pot renunța la sucuri, trebuie să consume aceste băuturi în cantități mici pentru a evita riscurile de îmbolnăvire. Unele nu au aproape deloc ingrediente naturale. Spre exemplu, Adria Cola le „fură” privirile românilor pentru că prețul unei sticle este destul de mic în comparație cu cele care aparțin altor branduri.

Spre exemplu, la Auchan, o sticlă de Adria Cola, de litri, costă 4,35 lei. În același timp, una de Coca Cola, în aceeași cantitate, la același supermarket, are un preț de 8, 99 lei. Iar o sticlă de Cola Pepsi Twist, respectând aceleași criterii, ajunge la 9,52 de lei. Însă, este important să luăm în considerare ingredientele utilizate de producători.

„Apă, zahăr, dioxid de carbon, colorant caramel cu sulfit de amoniu, acidifiant acid fosforic, aromă naturală, aromă cafeină, îndulcitori: ciclamat de sodiu, aspartam și acesulfam de potasiu. Conține cafeină. Conține o sursă de fenilalanină.”, sunt ingredientele pe care le conține Adria Cola, potrivit site-ului Auchan.

Adria Cola

Nici Adria de portocale nu conține ingrediente naturale. Multe dintre ele se regăsesc și pe această listă, însă există, în plus, suc de portocale din suc concentrat 1%.

„Apă, zahăr, suc de portocale din suc concentrat 1%, dioxid de carbon, acidifiant acid citric, aromă, stabilizatori gumă arabica, gumă esterica și saib, antioxidant acid ascorbic, îndulcitori: ciclamat de sodiu, aspartam, acesulfam de potasiu, conservanți benzoat de sodiu și sorbat de potasiu, colorant beta-caroten. Conține o sursă de fenilalanină.”, sunt ingredientele pe care le conține Adria de portocale.

Totuși, dacă alegeți să consumați aceste sucuri, aveți grijă la modul de păstrare. Este important să fie ținute la loc uscat și răcoros, ferit de razele soarelui.

Citește și: ȘEFII COCA COLA AU FĂCUT ANUNȚUL ULUITOR. OAMENII SUNT PREGĂTIȚI SĂ CONSUME ASTFEL DE BĂUTURĂ ÎN VIITOR