Ce cod secret ascunde celebra Mona Lisa a lui Leonardo da Vinci. Acum s-a aflat tot adevărul despre faimoasa pictură
Mona Lisa sau Gioconda este unul dintre cele mai faimoase tablouri din lume. Expus la Muzeul Luvru, din Franța, pictura este opera lui Leonardo da Vinci. A realizat capodopera în 1503, iar de-a lungul timpului, portretul a fost analizat de istoricii care au scos la iveală existența unor coduri secrete.
Portretul Lisei Gherardini, soția lui Francesco del Giocondo, cunoscut și sub numele de Mona Lisa, (numele real este, de fapt, Monna Lisa sau La Gioconda) este cel mai celebru portret realizat vreodată și se află din 1797 în colecția Muzeului Lucru. Pictura făcută pe lemn de plop este mică, are doar 77 x 53 cm, iar culorile folosite sunt sumbre.
Mona Lisa stă așezată într-un jilț de lemn semicircular cu brațe de sprijin. Pictată de la talie în sus, ea are bustul întors la dreapta spre privitor, iar chipul îi este surprins din față. Mâinile îi sunt încrucișate și zâmbetul istovit al Mona Lisei este strâns legat de zâmbetul Fecioarei Maria, idealul spre care toate femeile onorabile tindeau.
Faimoasa pictură are peste 500 de ani și, de-a lungul timpului, a fost analizată cu minuțiozitate de mai mulți istorici. Specialiștii erau convinși că tabloul ascunde un cod secret. Astfel, în ochiul drept au fost observate literele V și L, care reprezintă cel mai probabil inițialele artistului.
În ceea ce privește ochiul stâng, experții s-au confruntat cu o situație mai complicată. Descifrarea a fost îngreunată deoarece pictura de 500 de ani nu mai este la fel de clară. Cei care au analizat tabloul sunt de părere că ar putea fi vorba de literele C și E, dar totodată și B. În arcadă, de asemenea, se poate vedea numărul 72, însă la fel de bine poate fi forma literei L, urmată de cifra 2.
În ultimii ani din viață, Leonardo da Vinci era nedespărțit de pictura pe care o realizase și o purta cu el pretutindeni. Lucru care i-a pus pe gânduri pe specialiști.
Celebra Mona Lisa, vandalizată de mai multe ori
Mona Lisa a fost vandalizată de cinci ori. În 1956, Mona Lisa a fost atacată nu o dată, ci de două ori. Mai întâi, cineva a aruncat acid pe ea și a lovit părțile inferioare ale tabloului. În același an, o piatră a fost aruncată în Mona Lisa. Din fericire, tabloul fusese pus în spatele geamului.
În 1974, Mona Lisa a fost expusă la Muzeul Național din Tokyo, unde o femeie a pulverizat pe partea de sus a tabloului vopsea roșie. De altfel, în 2009, pictura Mona Lisa a fost lovită din nou, de data aceasta nu de o piatră, ci de o ceașcă de ceai, iar în 2022 un bărbat de 36 de ani, care era îmbrăcat în femeie și se afla într-un scaun cu rotile, a aruncat cu o prăjitură în Mona Lisa, în timp ce protesta în franceză față de schimbările climatice.
În 1911, înainte ca toate aceste incidente să aibă loc, Mona Lisa a fost furată de Vincenzo Peruggia care a ascuns tabloul într-un dulap de la Luvru și l-a furat noaptea după închiderea muzeului. Acesta a încercat să vândă opera de artă doi ani mai târziu, dar a fost prins.