Culiță Sterp și Daniela Iliescu i-au pregătit un cadou inedit lui Milan, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. Fiul celor doi a fost extrem de răsfățat și s-a bucurat de jucării la care alți copii nici măcar nu visează. Se pare că Moșul a venit foarte încărcat pentru cel mic, iar bucuria micuțului a fost pe măsură.
Recent, Culiță a postat pe Instastory un video în care le-a arătat fanilor ce cadouri a primit fiul său de la Moș Crăciun. Deși e încă mic, Milan a avut parte de multe surprize. Cel mai inedit cadou pe care l-a găsit lângă bradul frumos împodobit a fost un tren electric pe care s-a și urcat imediat ce l-a văzut. Dar asta nu e tot! Fiul lui Culiță Sterp a mai găsit câteva cadouri împachetate deosebit.
Se pare că Daniela și artistul nu s-au uitat la bani atunci când au mers la cumpărături, semn că își răsfață fiul ori de câte ori au ocazia și nu ezită să îi cumpere cele mai scumpe lucruri. Nu-i de mirare, căci interpretului îi merge bine pe plan profesional și nici iubita sa nu o duce rău din acest punct de vedere. Dacă ne uităm de jur împrejurul camerei, observăm și alte cadouri care probabil sunt pentru restul familiei. Ei bine, Moș Crăciun pare să fi fost foarte darnic pentru familia Sterp!
Anul acesta, artistul a mai bifat o aroganță, însă nu pentru el, ci pentru logodnica sa. Culiță i-a făcut Danielei o surpriză de proporții după ce i-a cumpărat un bolid de lux cu ocazia zilei sale de naștere. Blondina a fost la un pas să-și certe soțul, deoarece nu îi răspunsese la telefon cât timp a fost plecat să cumpere bijuteria pe 4 roți, iar atunci când a ajuns acasă, aceasta era neagră de supărare, neștiind surpriza care o aștepta. Artistul a cheltuit o adevărată avere pe mașină, mai exact 100.000 de euro.