Ce au surprins camerele de supraveghere pe o stradă din Constanţa! Tragedia a avut loc noaptea trecută
Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 2.30, victima, împreună cu un tânăr, mergea pe strada Radu Calomfirescu din cartierul Piaţa Chiliei din Constanţa, iar la un moment dat aceştia au fost abordaţi de două persoane.
După o scurtă discuţie, una dintre cele două persoane a scos un cuţit cu care l-a înjunghiat pe tânărul de aproximativ 30 de ani, provocându-i leziuni la picioare. Ulterior, cele două persoane au fugit în direcţii diferite.
Însoţitorul tânărului rănit a sunat la 112, la faţa locului ajungând o ambulanţă. Victima a fost resuscitată de medicii de pe ambulanţă şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, însă, pentru că în urma celor două lovituri i-au fost secţionate arterele femurale, a decedat.
Oamenii legii au instituit filtre la toate ieşirile din oraş pentru prinderea agresorilor. Fapta a avut loc în apropierea unui imobil care avea montată o cameră de supraveghere, iar imaginile înregistrate ar putea ajuta oamenii legii.
Anchetatorii au format deja un cerc de suspecţi, iar mai multe persoane, martori în caz, se află la audieri.
G.C.