Prietenii regretatului om de afaceri au cerut, chiar la mormantul acestuia, ca baza sportiva din localitate sa poarte numele lui Nae Nicolae.
Pe 17 iulie, la fix un an de la moartea lui Nae Nicolae, prietenii omului de afaceri care a avut parte de o moarte violenta, dupa ce masina lui a fost lovita de tren, au organizat o slujba de pomenire la mormantul acestuia din Stefanesti.
La ceremonie au participat mai multi oameni din fotbal, una dintre pasiunile lui Nae Nicolae, cel care era si patronul echipei locale, iar la finalul slujbei, cei care au dorit au tinut scurte discursuri. Unul dintre oamenii care au tinut sa spuna cateva cuvinte despre Nae Nicolae, a avut o propunere catre Consiliul Local Stefanesti.
Si Primarul a fost la slujba
Astfel, chiar langa crucea celui care a fost nasul lui Adi Minune si in prezenta primarului din localitate, prietenul lui Nae Nicolae a solicitat ca stadionul din Stefanesti sa poarte numele fostului om de afaceri.
Nicolae a fost indragostit de fotbal si s-a implicat in fenomen, atat in localitatea sa, acolo unde a modernizat baza si a sustinut financiar echipa, cat si la Dinamo. La multe dintre meciurile “cainilor”, Nae Nicolae obisnuia sa le ofere prime de joc fotbalistilor.
Altfel, mult timp, Nae a fost jucator la Stefanesti, echipa pentru care evolua pe postul de atacant.
Ce se intampla cu baza!
Cocheta baza sportiva de la Stefanesti a fost modernizata si din banii omului de afaceri, iar acum exista informatii ca stadionul va fi preluat de clubul Concordia Chiajna. Ilfovenii vor sa investeasca major in juniori, iar la Stefanesti exista conditii foarte bune de pregatire.