Ce au pățit doi travestiți într-un club de manele din Sibiu

Publicat: 11/06/2019 | 12:54

Scandal monstruos într-un club de manele din Sibiu. În local, doi travestiți au fost bătuți măr cu pumnii și picioarele, în urma unor neînțelegeri în dragoste. A fost nevoie de intervenția jandarmilor.

Totul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 4.00, într-un club din Complexul Cedonia. Se pare că doi travestiți s-au ales cu sticle în cap și au fost bătuți zdravăn pe fondul unor neînțelegeri amoroase. Potrivit ziua-online.ro, o femeie a fost invitată la dans, iar, în momentul în care partenerul și-a dat seama că cea pe care o învârtea în ring este, de fapt, un travestit, lucrurile au degenerat. A urmat o încăierare pe cinste, în care a fost prins la mijloc și un bărbat care le-a luat apărarea travestiților.

În urma unui apel la 112, la fața locului s-a deplasat și un echipaj de la Jandarmerie pentru a aplana conflictul. Acolo, două femei susțineau că au fost lovite, anunță oradesibiu.ro.

Jandarmii le-au îndrumat să depună plângere la IPJ Sibiu și au întocmit un proces-verbal, care a fost transmis polițiștilor pentru continuarea cercetărilor”, spune Picioiu Floriana, purtător de cuvânt al IJJ Sibiu.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult