Ce au găsit turiștii pe plajă, în Mamaia. Nu le-a venit să creadă când au văzut asta

Publicat: 13/08/2019 | 10:33

Suntem aproape de sfârșitul sezonului estival, iar toată lumea încearcă să profite din plin de vremea bună. Mulți dintre turiști aleg litoralul românesc, astfel că cei care au fost zilele trecute la mare au avut parte de o mare surpriză. De la un capăt la altul, litoralul este sufocat de alge, care au invadat nu doar apa, ci și plajele.

Mirosul este de nesuportat, se plâng turiștii. Căldura e de vină, spun autoritățile, care degeaba strâng seara algele, că dimineața e plin iar. Statiunea Venus, de exemplu, pe distanțe de sute de metri, malul este acoperit cu alge, iar în apă turiștii abia dacă mai pot înainta prin vegetația acvatică, potrivit stirilekanald.ro.

Adimistratorii de plaje spun că s-au apucat să adune algele în grămezi, pentru că mai apoi seara, muncitorii de la Apele Române să le culeagă și să le pună în utilaje.

La fel ca în stațiunile din sud, și pe plajele din Constanța turiștii dau peste tone de alge, dar și peste meduze moarte. O imagine care îi face să regrete că au ales să-și facă vacanța în țară.

Plajele din Mamaia sunt și ele acoperite cu alge în zona malului,  iar autoritățile recunosc că sunt depășite de situație. Cei de la Apele Române spun că strâng cantități uriașe de vegetație seara, însă dimineața apar din nou. Asta, din pricina temperaturilor tot mai ridicate din apă.