Ce au găsit medicii în corpul Denisei Manelista, înainte să moară: „Acea substanță nu avea ce să caute, pentru că…”

Publicat: 22/10/2024 | 13:49
Denisa Raducu

După 7 ani de la moartea celebrei Denisa Manelista, una dintre rudele ei face dezvăluiri șocante. Artista a murit din cauza unei boli extrem de grave, mai exact, carcinom hepatocelular, care s-a dezvoltat într-un mod rapid și agresiv. Familia nu s-a obișnuit încă cu ideea că Denisa a plecat atât de devreme, la 27 de ani, iar semne de întrebare legate de adevăratul motiv al decesului au apărut.

În luna iulie a acestui an s-au împlinit 7 ani de la moartea Denisei Răducu. Artista a murit la 27 de ani și a lăsat în urmă multă durere, atât în rândul familiei, cât și a oamenilor care au iubit-o pentru muzica ei. Carcinomul hepatocelular, unul dintre cele mai des întâlnite tipuri de cancer la ficat, a fost boala care i-a cauzat decesul, însă există rude ale artistei care nu cred acest lucru.

Ruda Denisei Manelista face dezvăluiri despre moartea ei

După 7 ani de la tragicul moment, una dintre rude face dezvăluiri neașteptate și pune la îndoială moartea naturală a Denisei Manelista. Mai exact, unii membri ai familiei consideră că altele ar fi cauzele decesului, de fapt.

CITEȘTE ȘI: Denisa Manelista, trădată în ultimele clipe de viață! Pentru ce fărâmă de avere se luptă familia ei în instanță: ”I-a golit conturile înainte să moară!”

„Sunt multe lucruri despre Denisa care nu se știu nici acum, pentru că toate au legătură cu familia noastră. Orice s-ar spune, din orice parte, vor fi rude care se vor supăra. Și așa sunt probleme între noi…dar eu cred că cei care au iubit-o merită să știe mai mult (…) Nimeni nu și-a dat seama cât de gravă este situația decât atunci când era prea târziu. Ceva nu se potrivea. Marele șoc a fost când Denisa a mers la Viena, iar medicul i-a scos rezultatele și i-a încercuit o substanță. I-a spus că acea substanță nu avea ce să caute în corpul ei, pentru că nu face parte din organismul uman. Și vorbim de o clinică unde au fost tratați șefi de stat, nu cred că își permiteau să spună prostii”, a spus o rudă a regretatei artiste pentru Fanatik.ro

Analizele făcute de Denisa Manelista cu câteva luni înainte de deces au ridicat semne de întrebare în rândul familiei. În urma descoperirii acelei substanțe, această rudă spune că adevărul despre moartea artistei nu se va afla niciodată.

„Când a murit, ea nu mai avea niciun ban în conturi. Sunt multe secrete în familia noastră, nu cred că adevărul despre moartea Denisei se va afla vreodată”, a mai continuat ruda Denisei.

CITEȘTE ȘI: Imagini în premieră cu vila Denisei Manelista! Sora artistei îi îndeplineşte visul: ”Este exact așa cum își dorea ea să fie”