Ce au găsit legiştii pe corpul interlopului Adrian Hladii, cel care a omorât-o pe Dalia! Primele concluzii ale necropsiei
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, medicii legişti au emis primele concluzii în cazul morţii interlopului Adrian Hladii, cel care, în urmă cu o săptămână a ucis-o pe Dalia Duca, fosta lui iubită, împuşcând-o de două ori în cap.
Moartea lui Hladii a survenit în urma leziunilor suferite ca urmare a căderii lui de la etajul patru, el suferind rupturi de oase, mai multe rupturi la coloana vertebrală şi la cea lombară. O întrebare care, deocamdată, nu are răspuns este cea cu privire la urmele de sânge găsite pe malurile Crişului Repede, în zona una a fost abandonată maşina în care se afla trupul neînsufleţit al Daliei.
Dacă primele concluzii indicau faptul că Hladii ar fi fost împuşcat în zona şoldului, medicii legişti au concluzionat că nu s-a găsit urme de împuşcare în corpul interlopului. Anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca urmele respective de sânge să fi apărut ca urmare a unor zgârâieturi profunde pe care criminalul le avea în palma stângă.
“În palma stângă au fost identificate nişte leziuni care pot jutifica, potrivit medicilor legişti, urmele de sânge găsite la faţa locului şi pe traseu. Experţii nu ne-au determinat concret, deocamdată, cauza producerii acelor leziuni, ele urmând a fi determinate în zilele următoare”, a precizat Maria Cotrău, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.