Ce au descoperit polițiștii în rucsacul tânărului român călcat de tren în Italia

Publicat: 20/07/2018 | 13:37

Un român de doar 18 ani a avut un sfârșit tragic, fiind călcat de tren la Ventimiglia, Italia, săptămâna trecută. Ce au descoperit polițiștii în rucsacul tânărului român călcat de tren în Italia.

Florin a fost lovit și ucis de trenul interregional „11340 Genova-Ventimiglia”, în jurul orei 8:30, pe 9 iulie, în apropiere de gara din Ventimiglia.

Tragedia a avut loc la periferia stației Nervia, nu departe de gara internațională. Polițiștii care au ajuns la fața locului au descoperit că, la momentul morții, yânărul purta un rucsac cu câteva lucruri personale: chei, telefon mobil și câțiva biscuiți, potrivit gazetaromânească.com.

Ancheta a exclus ipoteza unei crime. Ipoteza polițiștilor este că tânărul a vrut, la fel ca mulți alți oameni din zonă, să scurteze drumul. Aproape de locul accidentului, plasa gardului de protecție are o spărtură mare, prin care mulți oameni trec pentru a scurta drumul de la spitalul vechi din Ventimiglia spre sensul giratoriu Cristo Re.

 

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult