Colegii poliţistului acuzat de pedofilie au descoperit, recent, un lucru şocant despre agentul aflat după gratii. În timpul anchetei, poliţiştii au aflat că Eugen Stan a mai făcut o victimă, însă dosarul respectiv fusese clasat, întrucât autorul nu fusese identificat.(CITEȘTE ȘI: NOI FILMĂRI DIN DUBAI CU MAYWEATHER & ROMÂNCELE CARE L-AU FĂCUT KO. A FĂCUT SENZAȚIE CU UN CEAS DE 18 MILIOANE $!)
Anchetatorii au solicitat, recent, în instanţă, confirmarea redeschiderii urmăririi penale, pe lista victimelor pedofilului urmând să fie trecut încă un minor. Primul termen al procesului va avea loc chiar peste câteva zile, informează spynews.ro. (NU RATA, AICI: MEGA-AROGANȚE PENTRU ”JUNIORUL” UNUI CONTROVERSAT PATRON DIN FOTBAL. S-A FILMAT PE IAHTUL DE 2.5 € MILIOANE AL FAMILIEI ȘI…)
Eugen Stan se află în arest preventiv, după ce a abuzat doi copii, într-un lift. Ulterior, anchetatorii au descoperit că perversul din Ministerul de Interne mai făcuse, în ultimii ani, și alte 12 victime. Chiar dacă imagini cu pedofilul au fost mediatizate de mai multe ori în ultimii ani, acesta a reușit să scape, grație colegilor săi polițiști care, în mod bizar, nu l-au recunoscut.(CITEȘTE ȘI: LOREDANA CHIVU A PLÂNS ÎN BIROUL PROCURORILOR DE LA CRIMĂ ORGANIZATĂ!)
Cazul agentului de la Brigada Rutieră s-a lăsat inclusiv cu demiteri, printre care și cea a şefului Poliţiei Române, chestorul Bogdan Despescu. Poliţistul pedofil Eugen Stan va ajunge în faţa magistraţilor Judecătoriei Sectorului 6, care vor decide câţi ani de puşcărie va primi agresorul sexual. Fostul agent de la Rutieră a recunoscut doar o parte dintre fapte, el spunând că ofiţerii de la Serviciul Omoruri vor să-i bage pe gât mai multe fapte.(NU RATA, AICI: POLIŢISTUL PEDOFIL EUGEN STAN, PUS SUB OBSERVAŢIE, PENTRU A NU RECURGE LA VREUN GEST EXTREM!)